Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertisment: Sonda rusească Phobos-Grunt are putea provoca o catastrofă pe Terra

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Căderea sondei interplanetare ruse Phobos-Grunt, care miercuri a eşuat în înscrierea pe traiectoria de zbor spre Marte, ar putea avea cele mai grave consecinţe din istoria accidentelor spaţiale de până acum, spune expertul american James Oberg, fost angajat al NASA.

În cazul în care experţii Agenţiei Spaţiale Ruse (Roskosmos) nu vor reuţi să restabilească controlul asupra sondei şi aceasta va ieşi de pe orbită, Phobos-Grunt va fi cel mai periculos dintre toate aparatele spaţiale care au căzut vreodată pe Terra, a avertizat Oberg. Cauza: la bordul sondei se află şapte tone de tetraoxid de azot şi hidrazină, un combustibil extrem de toxic.

Potrivit sistemului american de supraveghere a spatiului cosmic, din subordinea Comandamentului Strategic al Pentagonului, Phobos-Grunt ar putea cadea pe Pamant in jurul datei de 26 noiembrie.

Sonda Phobos-Grunt, lansată de Rusia spre satelitul lui Marte, nu poate părăsi orbita Pământului. Aceasta a costat peste 100 de milioane de euro şi acum are probleme cu motoarele, scrie presa rusă.

Planeta Marte nu se lasă cucerită de ruşi

Racheta ar putea să nu ajungă la destinaţie, chiar dacă problema cu motoarele va fi rezolvată. Având în vedere că planetele nu stau pe loc şi se mişcă în jurul Soarelui, distanţa între Pământ şi Marte ar putea să se schimbe în cele câteva zile cât aparatul staţionează pe orbită şi Phobos-Grunt pur şi simplu nu va avea suficient combustibil pentru a ajunge la ţintă. Dacă staţia nu va fi recuperată în următoarele două zile, ea se va transforma într-o bucată de gunoi extrem de scump, care în cele din urmă va cădea pe Pământ.

În ultimii 50 de ani URSS şi apoi succesoarea acesteia, Rusia, au trimis 18 aparate spre Marte, dar nici una din misiuni nu s-a soldat cu succes. O parte din rachete nu au reuşit să iasă în atmosferă, căzând în ocean, altele au trecut p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 22 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 9 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°