Oficialii europeni încurajează Irlanda să accepte un bailout pentru a reclădi încrederea în solvabilitatea sa şi pentru a preîntâmpina extinderea turbulenţelor către alte ţări membre ale zonei euro.
Suma la care s-ar putea ridica ajutorul este vehiculată însă la 80 mld. euro, împrumut acordat pe o perioadă de trei ani (2011-2013) din fondul de urgenţă în valoare de 440 mld. euro pus la dispoziţie de UE pentru statele din zona euro cu probleme. Iralnda ar deveni astfel primul stat membru care accesează acest fond, creat în luna mai.
Miniştrii europeni au purtat discuţii în decursul weekendului trecut încercând să determine dacă Irlanda are nevoie de susţinerea Uniunii Europene pentru a se pune capăt creşterii de două săptămâni a costurilor de finanţare ce a împins zona euro în pragul unei noi crize a datoriilor, potrivit presei internaţionale. Irlanda nu recunoaşte însă că se poartă discuţii pentru o posibilă salvare, ba mai mult, anunţă că nu are nevoie de bani.
Potrivit agenţiilor de presă, Dominique Strauss-Kahn, managing director al FMI, a declarat că în opinia sa Irlanda ar putea face singură faţă crizei. "Până acum, nu am primit nicio cerere şi cred că Irlanda se poate descurca singură", a declarat Strauss-Kahn.
Mulţi strategi europeni cred că a acţiona acum în privinţa Irlandei reprezintă o soluţie mai bună decât a aştepta până când pieţele ar forţa mâna ţării.
Oficialii UE vor discuta în continuare asupra posibilităţii unui bailout pentru Irlanda în cadrul unei serii de întruniri în Bruxelles la începutul acestei săptămâni, pe fondul temerilor în creştere că pierderea încrederii investitorilor în obligaţiunile guvernamentale irlandeze ar putea afecta şi Portugalia şi Spania.
Piaţa obligaţiunilor irlandeze a consemnat cea mai puternică creştere din şase luni la sfârşitul săptămâni