Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TENIS DE MASĂ: Samara şi Dodean au cucerit aurul la Europene

Publicat in Adevarul, duminică 20 septembrie 2009 ·

Foste campioane europene de tineret, Elisabeta Samara şi Daniela Dodean au confirmat în sfârşit talentul imens de care dispun. Aflate deja în top 10 mondial la senioare, cele două au câştigat en-fanfare finala probei de dublu, dispunând cu 4-0 (11-7,11-7,13-11,11-4) de perechea Nikoleta Stefanova/Tan Wenling (Italia).

Favorite nr.2 ale competiţiei, româncele reuşiseră o altă victorie de senzaţie, scor 4-2, în semifinale, împotriva cuplului Paskauskiene / Fadeeva (Lituania/Rusia), principalele favorite ale Europenelor de la Stuttgart.

Au bătut două vedete de import

Campioane de club în Italia în acest an cu San Donatese, o premieră pentru micuţa grupare lombardă, „cele două puştoaice minune” au demonstrat totodată la Europene, spre satisfacţia publicului german, că naturalizarea unor jucătoare asiatice nu aduce în mod automat succesul. Bulgăroaica Nikoleta Stefanova şi chinezoaica Tan Wenling, cae au reprezentat Italia, au fost efectiv surclasate de cele două romance, care alcătuiesc un cuplu solid de peste cinci ani de zile.

"Pobabil mulţi spun că a fost uşor pentru că am bătut cu 4-0, dar tensiunea care ne apăsa ne-a dat mari emoţii şi ne puteam aştepta la răsturnări de scor. Fiecare punct câştigat a fost greu, ne doream enorm să învingem. Din câte am văzut şi auzeam majoritatea spectatorilor ţinea cu noi. Publicul, în jur de 5.000, a creat o atmosfera incredibilă. Suntem foarte fericite pentru acest rezultat", a spus Elizabeta Samara.

''Aveam multe victorii importante la Pro Tours, Europene şi Mondiale, dar niciodată nu am ajuns la aur. În sfârşit, am reuşit. Am jucat împotriva lui Tan şi Stefanova la Zagreb şi ştiam ce avem de făcut ca să le batem'', a adăugat Daniela Dodean.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 52 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 52 minute
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°