Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierderile în sistemul bancar au urcat la 474,5 milioane lei

Publicat in Romania Libera, duminică 31 octombrie 2010 ·

"Dintre băncile mari, majoritatea s-au menţinut pe profit, iar rezultatele cu plus totalizează un câştig de 1,3 miliarde lei. Restul băncilor au cumulat pierderi de 1,77 miliarde lei. Problema principală rămâne, ca şi până acum, creşterea provizioanelor în tot sistemul", a declarat pentru Mediafax directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Valoarea creditelor restante a crescut în luna septembrie cu 9%, la 15,66 miliarde de lei, nivelul acestora reprezentând 7,47% din totalul împrumuturilor, potrivit datelor BNR.

În primele trei luni ale anului, băncile cumulau un câştig de de 100 de milioane de euro, jumătate din profitul pe întegul an 2009, comparativ cu o pierdere de 50 de milioane de euro în perioada similară a anului trecut.

Totuşi, după primele şase luni ale anului, instituţiile de credit raportau pierderi nete de 234 milioane lei (55 milioane euro), comparativ cu un uşor câştig, de 90 milioane lei, în primul semestru de anul trecut.

În primul semestru, provizioanele constituite de bănci însumau 20,2 miliarde lei, cu aproape 80% mai mari faţă de valoarea din iunie 2009.

Anul trecut, sistemul bancar a înregistrat un profit net de 815 de milioane lei (200 de milioane euro), în condiţiile în care 22 de instituţii de credit au încheiat exerciţiul financiar pe plus, iar 20 de bănci au raportat pierderi, potrivit datelor centralizate de BNR.

"Dintre băncile mari, majoritatea s-au menţinut pe profit, iar rezultatele cu plus totalizează un câştig de 1,3 miliarde lei. Restul băncilor au cumulat pierderi de 1,77 miliarde lei. Problema principală rămâne, ca şi până acum, creşterea provizioanelor în tot sistemul", a declarat pentru Mediafax directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Valoarea creditelor restante a crescut în luna septembrie cu 9%, la 15,66 miliarde de lei, nivelul acesto

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 30 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 45 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°