Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Preţ exorbitant pentru cumpărarea fostei Case a Căsătoriilor din Ploieşti

Publicat in Adevarul, marți 19 februarie 2013 ·

Proprietarul imobilului a cerut Primăriei Ploieşti 1,3 milioane de euro, în cazul vânzării, sau 10.000 de euro pe lună, pentru închirierea clădirii de pe Bulevardul Castanilor

Din 1970, fosta proprietate a lui Radu Stanian de pe bulevard a găzduit cununiile civile ale cuplurilor din Ploieşti, astfel că recuperarea în instanţă a imobilului de către proprietari şi mutarea serviului de stare civilă nu a fost deloc pe placul ploieştenilor.

În campania electorală pentru alegerile locale, actualul primar al oraşului, Iulian Bădescu, a avut pe lista de promisiuni şi recuperarea fostei Case a Căsătoriilor pentru ploieşteni. Între timp, a fost constituită şi o comisie de negociere, însă progresele nu au fost prea mari în negocierile cu actualii proprietari, dezvoltatorul imobiliar Primavera Development.

Ultimul preţ cerut pentru vânzare este de 1,365 milioane de euro, fără TVA, o sumă exorbitantă pentru bugetul oraşului sau o chirie de 10.000 de euro pe lună, la care se adaugă pretenţii de întreţinere, administrare şi plata taxelor şi impozitelor locale de către Primăria Ploieşti.

Comisia de negociere a considerat ambele propuneri inacceptabile, astfel că şansele ca fosta Casă a Căsătoriilor să revină la fosta destinaţie, de serviciu de stare civilă, sunt aproape nule, dacă proprietarii nu vor deveni mai flexibili în negocieri.

Degradare continuă după 2008

Anca Maria Cernok şi Ioana Doina Buse, persoanele care au revendicat şi ulterior câştigat în instanţă această proprietate, au vândut imediat casa unui investitor imobiliar din Bucureşti pentru o sumă record la nivelul anului 2008, în Ploieşti, de peste 1,2 milioane de euro. Foto Fosta Casă a Căsătoriilor din Ploieşti a ajuns o ruină În vară, Casa Căsătoriilor a fost năpădită de buruieni. FOTO arhivă Adevărul Ploiești gallery-link

De atunci, clădirea a rămas nelocuită şi s-a degrad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 16 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 4 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°