Să ne înţelegem: nu este vorba de credinţă şi de libertatea ei în toate formele sale de manifestare. Acestea sunt perfect asigurate în toate ţările democratice în care, ca religie, creştinii sunt majoritari. Este vorba de relaţia Stat-Biserică.
Trebuie să ne amintim că şi în lumea creştină, în Evul Mediu, statul şi biserica vieţuiau într-o veritabilă simbioză. Imperiul Bizantin, Cnezatele ruseşti şi, apoi, Imperiul ţarilor, chiar Voievodatele româneşti ş.c.l., sunt exemple semnificative ale acestei simbioze.
Lumea musulmană trece, azi, prin mari frământări printre ale căror cauze se găseşte şi dorinţa unor forţe, tot mai numeroase şi influente, de a separa Statul de Biserică.
Egiptul este, din acest punct de vedere, un caz tipic. Fraţii Musulmani au câştigat anul trecut alegerile. Preşedintele lor, Mohammed Morsi, a fost ales prin vot direct, universal şi secret - este drept, cu contestările obişnuite.
Şi azi, după doar un an, este răsturnat, arestat la domiciliu, iar mulţi lideri ai Fraţilor Musulmani au aceeaşi soartă.
Preşedintele interimar este şeful Curţii Constituţionale, iar prim-ministru a fost deja desemnat El Baradei - fost director general al AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică), cu sediul la Viena. Acesta, premiat Nobel pentru pace, este un om care a trăit ani mulţi în inima democraţiei europene (între timp s-a renuntat la propunere şi a fost desemnat altcineva). Se vor organiza, bineînţeles, alegeri anticipate şi parlamentare şi prezidenţiale. Şi, tot bineînţeles, Armata este cea care a şi scris scenariul şi l-a şi pus în aplicare.
Dar nici Morsi şi nici FM nu cedează. Demonstraţii, contrademonstraţii, armata în stradă, tancuri, morţi, răniţi - mă rog, tot tacâmul. Se vorbeşte de lovitură de stat şi, la drept vorbind, mişcarea are toate ingredientele unei asemenea lovituri. Vorba lui Pristanda a lu