Secretarii primăriilor vor fi controlaţi de o comisie specială
Comisia de disciplină, care analizează sesizările depuse de edili privind abaterile disciplinare ale secretarilor unităţilor administrativ teritoriale, s-a reunit ieri, într-o nouă structură. Astfel, subprefectul Emil Niţă va reprezenta Instituţia Prefectului Judeţul Braşov în cadrul comisiei, din care mai fac parte secretarul general al Consiliului Judeţean, Mariana Tihărău, preşedinta comisiei, şi secretarul comunei Bran, Laurenţiu Modiga. La şedinţa de ieri s-au stabilit procedurile de analiză a sesizărilor, urmând ca această modalitate de lucru să fie aplicată unitar, pentru toate cazurile aduse în atenţia comisiei. „A fost vorba de o şedinţă de pregătire şi informare, urmând ca de la următoarea întrevedere să începem să analizăm situaţii concrete”, a declarat subprefectul Emil Niţă. Astfel, la şedinţa ce va avea loc în ultima săptămână a lunii martie pe ordinea de zi va fi inclus dosarul secretarului comunei Sâmbăta de Sus, în urma unei sesizări depuse de primarul din această localitate. „Vom analiza tot atunci şi situaţiile din Ghimbav şi Bod, dacă măsurile impuse în urma verificărilor făcute de Corpul de control de la Instituţia Prefectului Judeţul Braşov nu vor fi puse în aplicare, iar relaţiile dintre primari şi secretari nu vor intra în limitele fireşti şi impuse de lege”, a mai spus Emil Niţă. Secretarii primăriilor vor fi controlaţi de o comisie specială
Comisia de disciplină, care analizează sesizările depuse de edili privind abaterile disciplinare ale secretarilor unităţilor administrativ teritoriale, s-a reunit ieri, într-o nouă structură. Astfel, subprefectul Emil Niţă va reprezenta Instituţia Prefectului Judeţul Braşov în cadrul comisiei, din care mai fac parte secretarul general al Consiliului Judeţean, Mariana Tihărău, preşedinta comisiei, şi secretarul comunei Bran, Laurenţ