Un jurnalist rus de televiziune a fost bătut şi expulzat din Transnistria, iar despre soarta cameramanului său nu se ştie nimic.
Cei doi realizau un film pentru postul rus „NTV” despre situaţia din regiunea separatistă, transmite Agenţia Monitor Media. Potrivit postului de radio „Echo Peterburga”, jurnalistul Mihail Eliseev a fost ridicat, noaptea, cu forţa, din hotel de către reprezentanţi ai securităţii transnistrene şi dus într-o pădure, unde a fost bătut, iar apoi deportat din Transnistria prin Pervomaisk, scrie hotnews.md. Jurnalistul se află acum în Odesa.
Mihail Eliseev a declarat pentru agenţia transnistreană „Dnestr” că motiv pentru deportarea sa a servit faptul că nu ar fi avut acreditare pentru realizarea documentarului. Eliseev a spus că nu ştie nimic despre soarta lui Aleksandr Grigoriev, operatorul cu care lucra.
Potrivit unor date neverificate cu care operează presa rusă, Aleksandr Grigoriev este cameraman al „NTV” în Sankt Petersburg. Incidentul cu cei doi jurnalişti ruşi are loc în perioada campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui transnsitrean.
Un jurnalist rus de televiziune a fost bătut şi expulzat din Transnistria, iar despre soarta cameramanului său nu se ştie nimic.
Cei doi realizau un film pentru postul rus „NTV” despre situaţia din regiunea separatistă, transmite Agenţia Monitor Media. Potrivit postului de radio „Echo Peterburga”, jurnalistul Mihail Eliseev a fost ridicat, noaptea, cu forţa, din hotel de către reprezentanţi ai securităţii transnistrene şi dus într-o pădure, unde a fost bătut, iar apoi deportat din Transnistria prin Pervomaisk, scrie hotnews.md. Jurnalistul se află acum în Odesa.
Mihail Eliseev a declarat pentru agenţia transnistreană „Dnestr” că motiv pentru deportarea sa a servit faptul că nu ar fi avut acreditare pentru realizarea documentarului. Eliseev a spus că nu