Suntem în ţara lui da şi lui nu, pe aici, pe la noi, pe unde primăvara vine greoi şi stă tot mai puţin, se poartă răzgândirile şi reconsiderările de opinie, pe aici, pe la noi, pe unde lumea se împarte tandru între priviri şi tăceri, cel mai bine ne pricepem la modificările de ultimă oră, la actualizarea, fără nici un fel de preaviz, a deciziilor mult prea aşteptate de cei care stau la pândă.

Suntem în ţara lui da şi lui nu, la noi nici cerul nu mai are răbdare să oglidească îndeajuns lumina, la noi toate merg, deodată, şi înainte şi înapoi, de parcă ne-am fi înscris, nu ştiu când, nu ştiu de ce, la un concurs absurd cu reguli puţine şi cu arbitru prea obosit ca să mai arbitreze, un concurs de prim rang, la care, evident, câştigătorul nu câştigă nimic, ci pierde şi puţinul pus în joc.

Suntem în ţara lui da şi lui nu, nu ne putem ţine vie părerea de la un capăt al zilei la altul, nu reuşim nici măcar să ne înţelegem între noi, comunicăm monisilabic şi nu ne mai plac gesturile de la revedere, avem ceva pe suflet, dar nu ne place să spunem nimănui adevărul despre ce se întâmplă dincolo de zâmbetul de protocol pe care trebuie să-l afişăm în împrejurările de succes sau de eşec pe care ni le pune în faţă viaţa.

Suntem în ţara lui da şi lui nu, noi nici măcar nu ştim dacă ne mai aude cineva reclamaţia sau dacă nu cumva, între timp, am ajuns să scriem şi să vorbim degeaba, nu avem nici o siguranţă că scrisorile acestea fără adresă ajung unde e nevoie să ajungă, garanţiile nu mai sunt valabile în aceste zile de primăveri minţite şi de ierni care nu vor, sub nici un fel de pretext, să ne dea drumul la mână.

Suntem în ţara lui da şi lui nu, rostite deodată, ca nişte simple interjecţii care nu-şi au locul nici în vocabular, nici în memoria celor din jur, anturajul nostru poate confirma, lumea care ne ţine de urât poate să ateste acest