Aproximativ 60 de sindicalişti ai Federaţiei Naţionale Sindicale Projust au protestat luni, timp de trei ore, în faţa sediului Ministerului Justiţiei (MJ), cerând, printre altele, reintroducerea pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete.
Protestatarii au reclamat "tergiversarea, de aproape un an de zile, de către MJ a adoptării de către Senatul României a proiectului de Lege privind statutul personalului de specialitate din instanţe şi parchete", deşi reprezentanţii organizaţiei sindicale "militează continuu pentru adoptarea acestuia în forma adoptată de Camera Deputaţilor, cu amendamentul reintroducerii pensiei de serviciu pentru întreg personalul de specialitate".
"Ne manifestăm nemulţumirea faţă de tergiversarea proiectului de lege, care de un an de zile este blocat la comisia juridică a Senatului, dar şi faţă de lipsa unei normării a muncii. E de precizat că prin adoptarea şi intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă, personalul din instanţe, funcţionând cu acelaşi număr, are de îndeplinit o multitudine de atribuţii suplimentare. Mai e de precizat că în prezent funcţionăm după cele două proceduri, ceea ce înseamnă că suntem extrordinar de bine pregătiţi, deşi nu s-a ocupat nimeni de această pregătire profesională", a declarat luni, pentru MEDIAFX, Ştefania Teleman, preşedintele Federaţiei Projust.
Ştefania Teleman a spus că Ministerul Justiţiei nu a făcut până la această dată demersurile necesare reintroducerii pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete.
"Menţionăm că amendamentul depus la Comisia Juridică a Senatului de către Consiliul Superior al Magistraturii creează o gravă discriminare şi inechitate, deoarece reglementează reintroducerea pensiei de serviciu doar pentru o parte din personalul de specialitate (personalul judiciar),