Doina Misian este unul dintre puţinii care au ales să facă ce le place, chiar dacă meseria de artist nu este la fel de bănoasă ca altele. Este un artist recunoscut şi profesoară de desen însă prima experienţă care a implicat o cutie de acuarele şi o hârtie nu a fost tocmai reuşită.
„Când eram mică nu îmi ieşeau desenele pentru ora de desen. Eram tare necăjită aşa că mama mea m-a dus la o învăţătoare din bloc. M-a ajutat la un singur desen: Orăşelul copiilor. Şi acum îl am în minte. De atunci mi-au ieşit toate desenele“, îşi aminteşte Doina Misian.
Primul semn de talent şi prima încurajare au venit în clasa a IV-a. „A venit o profesoară de desen care ne-a pus să îi facem portretul. Al meu a fost cel mai aproape de adevăr. L-a luat la cancelarie să îl arate cadrelor didactice. Pentru mine a contat foarte mult“, zâmbeşte artista, la rândul ei profesoară de desen.
Prima expoziţie
În ciuda realizărilor, o caracterizează modestia. „Nu consider că am un talent deosebit. Sunt şi alţii buni, poate chiar mai buni. Eu însă am muncit enorm, am fost conştiincioasă şi am încercat să mă autodepăşesc“, spune Doina. Prima expoziţie personală a fost în anul 1997, o expoziţie de grafică la Galeriile Amfora.
A pictat tablouri şi icoane, pe lemn, pe pietre şi pe ouă, face din banale linguri de lemn opere de artă unice şi când o asaltează gândurile se întoarce la grafică, o artă care îi permire să se exprime în alb şi negru şi, uneori, în gri.
Momente de cumpănă
Creaţiile sale sunt expuse în galerii şi la târguri de artă, iar obiectele cele mai dragi, pe care nu a avut inima să le vândă, îi îmbracă casa. Prima icoană a pictat-o la rugămintea unei prietene dragi, care între timp a murit, iar pe următoarele în memoria celei pierdute şi din credinţă.
„Icoana este chipul credinţei, iar fericirea de a-l zugrăvi este nemărginită cu a