Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎMPRUMUTURI/Statul are nevoie urgentă de bani

Publicat in Jurnalul, joi 15 ianuarie 2009 ·

Ministerul Finanţelor a atras ieri 1,35 miliarde lei de la bănci, în depozite cu scadenţa la şapte zile. Dobânda medie pe care o va plăti statul este 13,99% pe an.

Liciataţia de ieri este a cincea din acest an, iar Finanţele au decis să majoreze cu un miliard de lei valoarea emisiunilor programate rămase pentru luna ianuarie faţă de suma anunţată iniţial, la 3,5 miliarde lei. Totodată, reprezentanţii ministerului au decis să renunţe la emiterea de obligaţiuni pe trei ani şi să reia certificatele cu maturitatea la o lună. Este limpede că statul se confruntă cu o criză de bani şi încearcă să facă rost de aceşti bani de la bănci, care preferă să împrumute statul la o dobândă anuală maximă de 14%, dar sigură, în loc să dea drumul la creditarea economiei, care comportă riscuri.

FĂRĂ NUMĂR

Ministerul de Finanţe nu are un tablou exact al cheltuielilor pe care statul le va face în acest an şi deocamdată încearcă să se împrumute de la bănci pe măsură ce îi mai apare câte o cheltuială pe care trebuie să o onoreze obligatoriu. Această situaţie va ţine până la elaborarea şi întocmirea bugetului pentru 2009. Apoi, ministerul îşi va putea face o socoteală mai amplă de unde şi cum poate să finanţeze mai bine deficitul. Există mai multe posibilităţi: instrumente structurale, certificate de trezorerie şi obligaţiuni benchmark, precum şi atragerea de finanţare externă. La rândul său, finanţarea externă poate veni de la bănci, Uniunea Europeană sau Fondul Monetar Internaţional. Analiştii spun că deficitul bugetar ar putea să depăşească 2,5% din PIB în acest an.

Ministerul Finanţelor a atras ieri 1,35 miliarde lei de la bănci, în depozite cu scadenţa la şapte zile. Dobânda medie pe care o va plăti statul este 13,99% pe an.

Liciataţia de ieri este a cincea din acest an, iar Finanţele au decis să majoreze cu un miliard de lei valoare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 25 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°