Senatorul Iulian Bădescu, votat sub sigla PDL, care săptămâna aceasta şi-a anunţat demisia din Partidul Democrat Liberal, a fost ales membru în structurile de conducere ale organizaţiei municipale PSD Ploieşti, transmite Mediafax.
Bădescu a fost ales membru în Consiliul Municipal al PSD Ploieşti în cadrul Conferinţei Municipale a acestei organizaţii, care a avut loc, sâmbătă, în sala de spectacol a Teatrului "Toma Caragiu" din Ploieşti.
Prezent la conferinţă, Iulian Bădescu a criticat-o, în discursul său, pe Roberta Anastase, care deţine funcţia de preşedinte al PDL Prahova, organizaţie din care Bădescu a făcut parte.
Iulian Bădescu a spus despre Anastase că "a vândut interesele prahovenilor".
"Educaţia nu-mi permite să semnez acest act de trădare a judeţului Prahova şi a oraşului Ploieşti", a spus Bădescu.
Totodată, senatorul care s-a înscris recent în PSD şi-a cerut scuze noilor săi colegi de partid "dacă vreodată i-a supărat".
Preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, obţinută la alegerile din iunie 2008, a dezvăluit că, la acele alegeri, a avut doi consilieri în calitatea sa de candidat.
"Unul a fost familia mea, celălalt a fost Iulian Bădescu", a spus Cosma, care a ţinut să-i mulţumească fostului democrat-liberal pentru sprijinul pe care i l-a acordat în campania electorală pentru alegerile locale din 2008.