Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima promotie Hyperion la Reghin

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 11 mai 2008 ·

În data de 8 mai în incinta Casei de Cultura ”Eugen Nicoara” din Reghin s-a desfasurat serbarea de absolvire a primei promotii a Facultatii de stiinte Economice din cadrul Universitatii Hyperion, centrul de învatamant la distanta Reghin, la care au participat peste 400 de persoane. Fiecare student care a urcat pe scena a avut o garoafa pe care a daruit-o managerului Laurentia Maria Grosu, care le-a înmânat diplomele de absolvire celor 146 de studenti dupa care au fost felicitati de directorul coordonator Rad Vilut. La finalul festivitatii de absolvire, Laurentia a declarat: „Fericirea pe care am vazut-o în ochii fiecarui absolvent, am adunat-o si am asezat-o în sufletul meu ca energie pentru activitatile viitoare.” Fundatia Laurentia a fost înfiintata în urma cu opt ani la Reghin de catre Laurentia Grosu. Joi 8 mai au absolvit 146 de studenti, iar în 2009 vor finaliza anul scolar 40 de studenti de la drept si 126 la stiinte economice. La cele trei centre din Reghin, Miercurea Ciuc si Gheorgheni învata 2.000 de elevi si studenti.

În data de 8 mai în incinta Casei de Cultura ”Eugen Nicoara” din Reghin s-a desfasurat serbarea de absolvire a primei promotii a Facultatii de stiinte Economice din cadrul Universitatii Hyperion, centrul de învatamant la distanta Reghin, la care au participat peste 400 de persoane. Fiecare student care a urcat pe scena a avut o garoafa pe care a daruit-o managerului Laurentia Maria Grosu, care le-a înmânat diplomele de absolvire celor 146 de studenti dupa care au fost felicitati de directorul coordonator Rad Vilut. La finalul festivitatii de absolvire, Laurentia a declarat: „Fericirea pe care am vazut-o în ochii fiecarui absolvent, am adunat-o si am asezat-o în sufletul meu ca energie pentru activitatile viitoare.” Fundatia Laurentia a fost înfiintata în urma cu opt ani la Reghin de catre Laurentia Grosu. Joi 8 mai au ab

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 18 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 44 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 50 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 40 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°