Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părea o glumă, dar devine serios. Militari, la Ministerul Finanţelor?

Publicat in Ziua Veche, marți 15 ianuarie 2013 ·

La început, toată lumea a privit ca pe o glumă propunerea lui Dan Voiculescu, privind detaşarea de militari din MApN, la Ministerul Finaţelor. Însă, devine serioasă.

Premierul Victor Ponta ar fi confirmat luni, pentru Pro Tv existenta acestui proiect si ar fi precizat ca ideea ii apartine ministrului Finantelor, Daniel Chitoiu. Prim-ministrul sustine ca va analiza aceasta propunere, pentru ca nu s-a hotarat daca o sustine sau nu.

Marţi după-amiază, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că este realizabilă ideea lui Dan Voiculescu, pentru a se pune capăt evaziunii fiscale. “Dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine care sunt prevederile constituţionale şi legale legate de atribuţiile Armatei. Sigur că, aşa cum există proceduri de acest gen, specialişti de la MApN, aşa cum sunt şi de la Ministerul de Interne, pot fi detaşaţi la ANAF pentru a da o mână de ajutor în colectarea impozitelor şi combaterea evaziunii fiscale. Întrebarea <> este prematură, deoarece trebuie să vedem cam care sunt solicitările dacă există o asemenea gândire şi sigur că în funcţie de solicitări…Nu e vorba de militari, e vorba de detaşarea unor cadre de specialitate care să dea o mână de ajutor”, a declarat Mircea Duşa.

“Am vorbit despre o măsură cred eu foarte bună. La ora actuală, la Ministerul Apărării există personal disponibil care poate fi detaşat în interesul serviciului la Ministerul de Finanţe pentru a putea să punem cât de cât stavilă evaziunii fiscale, pentru că marea problemă e controlul, nu avem suficienţi oameni care să controleze evazioniştii. E o idee a mea, care cred eu că nu ar fi motive să nu se pună în aplicare. Oamenii din armată au o statură, au o moralitate, o disciplină a muncii care îi recomandă pentru a fi controlori şi vânători de evazionişti”, a declarat luni Dan Voiculescu.

La început, toată lumea a privit ca pe o glumă propunerea l

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 52 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 51 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Un bărbat și-a omorât în bătaie mama de 81 de ani. Cine l-a convins pe agresor să se predea polițiștilor

Ziare.com acum 28 minute
Procurorii au anunțat că un bărbat în vârstă de 56 din Gorj a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a ucis mama de 81 de ani în bătaie. Agresorul s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse. Reprezentanţii Parc

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum 43 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°