Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Modernizarea Grădinii Zoo, în aşteptare de şase ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 ianuarie 2010 ·

De vreo şase ani încoace, braşovenii sunt amăgiţi cu proiectul modernizării parcului zoologic din cartierul Noua. De fiecare dată a apărut însă, aceeaşi problemă: finanţarea.

În 10 noiembrie 2009, minunea s-a produs, iar Ministerul Mediului a semnat contractul de finanţare. Până în prezent, au fost făcute doar mici „retuşuri" cu bani alocaţi de Primărie, însă grosul de 8,7 milioane de euro se lasă încă aşteptat. Totuşi, reprezentanţii municipalităţii susţin că în această primăvară lucrările vor începe, în prezent, desfăşurându-se procedura de obţinere a avizelor pentru construcţie. „Finanţarea va fi alocată în tranşe, fiindcă proiectul se desfăşoară pe o perioadă de patru ani. Anul acesta ar trebui să primim trei milioane de euro", a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Un proiect grandios

Proiectul presupune realizarea unei clădiri principale pentru birourile administrative, cabinetele veterinare, dar şi o sală de conferinţe şi un planetarium. Adăposturile pentru animale vor fi şi ele modificate. Barele cuştilor vor fi înlocuite cu plexigalss, la fel ca şi pereţii adăposturilor, astfel încât vizitatorii să le poată observa, indiferent de vremea de afară sau dacă animalul vrea sau nu să iasă din cuşcă.

De asemenea, printre amenajările cuprinse în proiect se află un loc unde copiii se vor putea juca cu puii de animale, un ţarc cu ponei, un loc de joacă, şi o cofetărie-terasă de pe platforma căreia va putea fi observată întreaga grădină, dar mai ales activitatea păsărilor acvatice de pe lac. Grădina Zoologică din Noua a fost construită în1960 şi se întinde pe 10 hectare de teren.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 17 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 20 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 49 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 9 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 34 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 50 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°