Titlul se refera exclusiv la perioada interbelica, nu la ceea ce a urmat dupa instaurarea regimului comunist si nici la penibilul invatamant romanesc de astazi. Cum se stie, in anii interbelici tara, reintregita, a avut o perioada de gratie, cand cultura a atins inaltimi uimitoare. Daca stam sa ne gandim, trecuse doar un veac de la scoala lui Gheorghe Lazar. S-au mai intiparit in amintirea cititorilor figuri de invatatori si profesori ca badita Vasile, Aron Pumnul, domnul Trandafir si altii, de calitate, precum si unii ca domnul Vucea, ultimii semanand mai degraba cu unii dascali de astazi...
Cum era, cum nu era, invatamantul de altadata, in ciuda materialelor didactice incomparabile cu cele de astazi, izbutea sa dea rezultate exceptionale, incat chiar si multi absolventi a doar patru clase terminau scoala mult mai luminati decat unii dintre cei de azi.
Pe scurt, intentiile Ministerului Instructiunii Publice, imediat dupa primul razboi, erau dezvoltarea sentimentului national si patriotic si crearea unei scoli romanesti moderne. Aceste principii au dus la scoala activa. Cum scrie Stefan Danaila in "Scurta incursiune asupra invatamantului romanesc interbelic", in pagina Centrului Cultural Pitesti, "prin aplicarea principiilor scolii active se urmarea o pregatire temeinica a elevilor, care nu putea fi dobandita decat pe calea cercetarii practice. scolile pentru experimentare pedagogica functionau de mult in tari precum Germania, Anglia, Elvetia, SUA, Italia, justificandu-si existenta prin insisi uriasele progrese ce le facusera sub raportul sistemului de organizare si de educatie integrala. In Romania, scoala activa s-a aplicat dupa modelul scolilor vieneze si a rapoartelor infaptuite de guvernul Austriei pentru modernizarea vietii scolare si se baza pe principiul "clasei scolare, ca o comunitate de viata si munca". Profesori romani, cum ar f