Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au aproape cele mai mici salarii minime din UE. Vezi un top al câştigurilor din Uniune

Publicat in Antena 3, sâmbătă 10 august 2013 ·

România are printre cele mai mici salarii minime din Uniunea Europeană. Singurii care câştigă mai puţin ca noi sunt vecinii bulgari, potrivit datelor furnizate de EUROSTAT.

În România, salariul minim este de 179 de euro, în timp ce în Bulgaria este de 159 de euro. Noi şi vecinii bulgari suntem însă campioni la majorarea salariului minim. În ultimii 10 ani, acesta a crescut cu 183% în Bulgaria şi cu 145% în România.

Cel mai mare salariul minim din Uniunea Europeană îl câştigă locuitorii din Luxemburg. Veniturile acestora pornesc de la 1.874 de euro lunar.

Pe locul doi în topul realizat pe baza datelor furnizate de Eurostat se află Belgia, unde salariul minim este de 1.502 euro. Vorbim ce-i drept de salariul brut. Netul este ceva mai mic. Oricum nu e rău.

Pe locul trei în acest top este Olanda. În ţara lalelelor, cel mai mic salariu lunar nu poate coborî sub 1.478 de euro.

Chiar dacă nu au prins un loc în top trei al salariilor minime, nu le e rău nici celor care muncesc în Franţa sau Irlanda. Francezii câştigă cel puţin 1.430 de euro lunar, în timp ce irlandezii 1.462 de euro.

În ultimii 10 ani, salariile minime au crescut cu 29% în Belgia şi 36% în Luxemburg. În Olanda creşterea a fost ceva mai mică, de 18%, în Franţa a fost de 30%, iar în Irlanda de 36%.

Citeşte mai multe despre: salariu minim salariu minim romania top salarii minime

România are printre cele mai mici salarii minime din Uniunea Europeană. Singurii care câştigă mai puţin ca noi sunt vecinii bulgari, potrivit datelor furnizate de EUROSTAT.

În România, salariul minim este de 179 de euro, în timp ce în Bulgaria este de 159 de euro. Noi şi vecinii bulgari suntem însă campioni la majorarea salariului minim. În ultimii 10 ani, acesta a crescut cu 183% în Bulgaria şi cu 145% în România

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 17 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 15 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 55 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 43 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 53 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°