Imi vine greu sa-mi imaginez Iasul fara Cezar Ivanescu. E un oras mult mai sarac. Repet: pentru noi imi fac griji, nu pentru Don Cezar. Prin ceea ce a scris, el s-a salvat de mult. O spunea chiar el: "Asteptind sa vina Moartea,/ treaz lucrez pentru gloria ei". Pentru Cezar Ivanescu si pentru opera sa, totul abia acum incepe. Saptamina mare a fost, pentru cultura ieseana, saptamina neagra. Nici nu am apucat sa rumegam vestea trecerii la cele sfinte a profesorului Paul Miron, a poetului Adi Cusin, ca joi seara a picat si lovitura de gratie: a murit Cezar Ivanescu. Cind Emil Stratan m-a sunat si mi-a comunicat napasta, am crezut ca e un zvon prostesc al neiubitorilor de Cezar Ivanescu. Il vazusem, cu vreo doua saptamini in urma, la Casa Pogor, la Festivalul de poezie "Ronald Gasparic" si era perfect in apele sale. Aceeasi retorica, aceeasi alura tinereasca, aceeasi agresivitate discursiva, care ascundea, de fapt, o timiditate pe care i-am descoperit-o in anumite circumstante. Tragea cu sete din tigara si oficia, asa cum o facea mai mereu. Am schimbat doar citeva cuvinte cu el si l-am vorbit de bine cu poetul Cristian Simionescu, unul dintre prietenii sai consecventi. Si acum, asa, deodata, intr-o saptamina care ar trebui sa ne pregateasca pentru bucuria invierii Mintuitorului, sa aflu ca Don Cezar s-a dus, discret, pe neasteptate? La telefon, Ovidiu Nimigean mi-a spus ca stie el ca cei pe care Dumnezeu ii convoaca in perioada asta se duc drept in Rai. Eu sint convins ca orice mare poet ajunge acolo, fara ocolisuri, fara negocieri, asa ca nu-mi faceam oricum griji pentru Cezar Ivanescu. Mai ales ca cine l-a citit stie ca nu de moarte se temea poetul. Pentru noi imi fac eu griji, pentru ca Iasul si-a pierdut unul din oamenii lui de seama. Ei, da, fireste ca acum, cind scriu la cald, am tendinta de a risipi vorbe mari, patetice, dar nici ca am chef sa ma cenzurez. Nu poti