De multa vreme asistam la un razboi al strigaturilor intre comunitatea minoritar-romaneasca din Harghita si Covasna si majoritatea maghiara din aceasta regiune, in care fiecare incearca sa convinga pe ceilalti, opinia publica si, probabil, pe sine insusi de pericolul colapsului demografic iminent. Organizatiile de romani, localnici vechi, dar si cadre stabilite acolo sub ceausism, frustrate de pierderea ulterioara a pozitiilor, acuza epurarea etnica prin discriminari subtile. Le tin partea episcopul locului - cum ar putea face altceva, sa fim sinceri, din moment ce Biserica Ortodoxa este unul din marii beneficiari imobiliari ai acestei politici de implanturi etnice in secuime? - sau diversi parlamentari nationalisti de la centru, aflati in pierdere de viteza si gata sa sufle in orice trombon de ocazie. Pe la inceputul anilor ’90, asta era chiar o tema fierbinte, tratata cu comisii parlamentare de ancheta; intre timp, si-a mai pierdut din acuitate, dar nu din potentialul de a nelinisti periodic lumea. De partea cealalta, comunitatea conservatoare a secuilor pare cel putin la fel de obsedata de ideea ca este o specie pe cale de disparitie. Amintirea anilor ’80 e inca vie, ideologia national-socialista a statului de atunci fiind de doua ori mai greu de suportat pentru ei decat pentru noi ceilalti, deci trauma e pe undeva de inteles. Asta nu justifica insa alunecarile in retorica vag rasista, sau macar eugenista, ale unor lideri provinciali cantonati in ideile anilor ’30. Tema fiind de interes pentru ambele comunitati, e surprinzator sa constati cat de putin se sprijina pe cifre aceasta polemica, si cat de mult pe mituri si legende. Numeri pe degete materialele documentare produse in ultimii ani care si-au propus sa dea un raspuns serios, dincolo de emotii si simbolistica, la intrebarea din titlu. Iar asta e curios, pentru ca datele nu lipsesc chiar cu totul, o simpla ce