Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dramele, Mihăiță şi noi

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 28 iunie 2012 ·

Ce aş fi scris, dacă aş fi ales să scriu pînă acum despre drama lui Neşu

M-a bucurat mereu avalanşa de gînduri bune adresate de români lui Mihai şi m-am limitat mereu la a le citi în liniște, fără să scriu. Asta pînă acum, cînd a trecut mai bine de un an de la groaznica lui accidentare. Dacă ar fi fost s-o fac imediat după, cu ochii pe mesaje și fără falsă ipocrizie, asta ar fi însemnat să scriu.

“Cum am fi trăit accidentarea, daca ea s-ar fi petrecut pe un stadion din țara lui.” Într-un derby Dinamo-Steaua, spre exemplu.

În timpul meciului

Suporterii ar fi huiduit în cor prăbușirea, convinși fiind că Mihai simulează. “Războinicii” de la Dinamo n-ar fi fost de acord cu cîștigarea meciului în maniera asta, steliștii n-ar fi înțeles cum poți să tragi de timp cînd eşti condus. Chestie de onoare şi mîndrie, pur şi simplu.

Un jucător al gazdelor s-ar fi repezit la el, l-ar fi apucat de o mînă şi ar fi încercat să-l ridice impulsiv de pe gazon. Asemenea scene au loc şi de două ori într-o partidă.

Alexandru Tudor ar fi oprit jocul, dar nu pentru a permite echipei medicale să intervină, ci pentru a-i acorda cartonaş galben pentru simulare. Cu arbitrul nr. 1 nu te joci, indiferent cum te cheamă!

Camerele de televiziune ar fi insistat pe prim-planuri cu Mihai în agonie, pentru că ele nu fac nimic altceva decît să redea exact ce se întîmplă, atunci cînd se întîmplă, fără false pudori. În nici un caz n-ar fi intrat publicitate.

Galeria “cîinilor” n-ar fi ratat momentul să se răzbune pentru scandarea rivalilor cu ușa din tavan a lui Cătălin Hâldan. Cel mai probabil refrenul ar fi fost: “Uite-l cum moare, uite-l cum moare, și pe noi în COT ne doare!” Le auzim frecvent pe amîndouă, evident pe ultima modificată. Știți cum!

Din tribune n-ar fi lipsit nici strigătele celor pe care ultrașii îi numesc simbolic “cetățeni”. Unul dintre ace

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 48 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum o ora
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 36 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 32 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°