Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby-ul de la Chiajna

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 30 martie 2007 ·

Programul seriei a III-a a fostei divizii B a suferit în această primăvară serioase perturbări. Pe lângă faptul că seria are un număr important de echipe. iar una stă în fiecare etapă, o serie întreagă de partide au fost amânate din diferite motive. Predelenii au cele mai multe restanţe, acest lucru şi datorită stării terenului în acest anotimp. Marţi ei au jucat restanţa din etapa a 19-a cu Petrolul II, câştigată cu 1-0. Urmează a fi reprogramată partida cu Concordia Chiajna.

Astăzi este programată etapa a 21-a din care ies în evidenţă câteva meciuri. Lidera la zi, Juventus Bucureşti, se deplasează la Buftea, unde nu le va fi prea uşor. Concordia, ce doreşte şefia grupei, primeşte vizita fostei divizionare B, Astra, care la rândul ei doreşte revenirea în cel de-al doilea eşalon. Predelenii, neînvinşi în acest sezon, au ca oaspete echipa Aversa, fostă şi ea divizionară secundă, în faţa căreia îşi doreşte revanşa după înfrângerea din turul campionatului.

La Titu un meci din „subsol”, între vecine apropiate, Electrosid şi Tricolorul. Echipa de lângă Bu-cureşti, „1 Decembrie”, îşi doreşte la Clinceni să ia toate punctele pentru a rămâne în cursă pentru promovare. În rest, meciuri de clasament fără implicaţii.

Predelenii au prima şansă

CF Predeal (4) –

Aversa Bucureşti (9)

Dacă predelenii vor rezolva problema imenselor ratări, în special ale lui Ciolănel şi Harap, nicio echipă din serie nu le-ar sta în cale. În faţa lui Aversa, Vasile Gherghe va trimite „artileria grea”, cu Ciolănel – Kajcsaracz – Harap în ofensivă şi are toate şansele de a-şi trece în cont toate punctele puse în joc. O singură absenţă, Sima, accidentat.

Laurenţiu Masor – Bogdan Dicu-lescu (ambii Rm. Vâlcea), Elena Musetecu vor arbitra partida, iar predelenii ar putea alinia foraţia: Gheorghe – Sala, Nedelea, Petrică, Ailincăi, Matache – Coteanu , Boghiu, Mocan

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 8 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°