Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta – Daniel Barbu, ministru al Culturii

Publicat in Ziua Veche, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Daniel Barbu a fost propus, miercuri, de premierul desemnat Victor Ponta, pentru funcţia de ministru al Culturii în noul guvern.

Daniel Barbu s-a născut la 21 mai 1957, în Bucureşti. În 1980 a absolvit Facultatea de Istoria artei din Cluj-Napoca. A lucrat în cadrul Muzeului Satului (1980) şi al Muzeului Naţional de Istorie (1981 – 1986). Între 1987 şi 1992 a fost cercetător la Institutul de studii sud-est europene din cadrul Universităţii Bucureşti. După 1989 a fost doctorand al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Fribourg, Elveţia; doctor în istorie al Universităţii Babeş-Bolyai (1991); doctor în filosofie, la Universitatea Bucureşti. În perioada 1994 – 2000 a fost decanul Catedrei de Ştiinţe Politice al Universităţii Bucureşti, funcţie deţinută şi între 2002 şi 2004. Între anii 1990 şi 1991 a fost directorul Editurii Meridiane din Bucureşti. La data de 7 august 2012 a fost numit consilier pentru analiză politică al preşedintelui interimar Crin Antonescu, funcţie deţinută până pe 27 august 2012.

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, liberalul Daniel Barbu a candidat din partea USL pentru un mandat de senator, obţinut, cu 48.779 de voturi, în Colegiul 5 din Capitală. Printre domeniile sale de expertiză se numără Istoria comparată a civilizaţiilor europene, Modele sociale şi politice ale statului, Minorităţi şi grupuri confesionale în România, Politici europene etc. Daniel Barbu, printre lucrările publicate se numără ‘Şapte teme de politică românească’ (1997); ‘O arheologie constituţională românească. Studii şi documente’ (2000); ‘Bizanţ contra Bizanţ. Explorări în cultura politică românească’ (2001); ‘Republica absentă. Politică şi societate în România postcomunistă’ (1999).

Daniel Barbu a fost propus, miercuri, de premierul desemnat Victor Ponta, pentru funcţia de ministru al Culturii în noul guvern.

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 7 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 9 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 6 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 9 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

12°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°