24 iunie Mă duc în Piaţa Amzei. Parchez călare pe o Skodiţă, blocînd un jeep şi făcînd loc maşinii de gunoi. Dacă mă gîndesc la Toyota de lîngă mine este clar că în ea nu va intra nimeni, niciodată. Am blocat-o la uşile din dreapta, maşina mea stă cu botul, la vreo doi centimetri de uşile ei, iar în stînga se flanchează cu un Pajero de toată frumuseţea. E treaba parcatorului să le descurce. Îi jur credinţă, îi jur că mă întorc în zece minute, deşi ştiu că nu am cum să mă duc în Piaţă, în Angst, în Nic şi la Farmacie, în zece minute. Marchez 20 de mii de lei, deşi mi se spune doar 15. Trec de Teatrul "Creangă", mă îmbăt de mirosul de pîine turcească şi cerşetori din colţul pieţii şi stau năuc în faţa unei scene subtile. Un jeep dă cu spatele. Atent, atent, loveşte cu bara din spate semnalul de staţionare şi parcare interzisă. Coboară şoferul, un ghiular grăsan în pantaloni trei-sferturi. Imediat, doi vînzători de căpşuni din apropiere vin la faţa locului. Vorbesc, compătimesc şi nici una, nici două, căpşunarii trag de stîlp, îl apleacă, îl pun la pămînt. Ghiularul e mulţumit. Căpşunarii îşi privesc isprava şi le vine un client. Par că se întorc la munca lor. Dar ghiularul cu jipanul nu reuşeşte nici în locul creat să performeze. I-ar mai trebui cinci centimetri, dar o rablă de Dacie, un jeg, un năpîrstoc, un jaf, un nimic, un vierme îi stă în gît. Ghiularul nu coboară. Căpşunarii înţeleg lupta intestină a încetinelii cu care un automobil de această forţă se stăpîneşte şi moare. Uite, ghiularul trebuie iar să răsucească cheia în contact. Aşa ceva nu e posibil! Căpşunarii iau Dacia jeg de fund şi cu un avînt nemaipomenit o mută cinci centimetri. Jeep-ul astfel
e liber. Ghiularul vorbeşte ceva. Despre cum unii îşi pun aiurea maşinile şi băieţii de la căpşuni îi dau dreptate.
26 iunie Eu stau într-o fundătură. Mai precis, îmi pun maşina pe o stradă închi
