Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântecul de lebădă

Publicat in Jurnalul, joi 19 august 2010 ·

Dacă meciul de diseară s-ar fi jucat în condiţii normale, atunci Hajduk ar fi avut toate motivele să se teamă de Unirea. Pe români i-ar fi recomandat în primul rând cele opt puncte agonisite anul trecut în Liga Campionilor într-o grupă cu FC Sevilla, VfB Stuttgart şi Glasgow Rangers. Croaţii au însă noroc, fiindcă din "Chelsea de Ialomiţa" nu a mai rămas între timp aproape nimic. MM Stoica şi Narcis Răducan sunt deja istorie, Ronny Levy a anunţat că după această "dublă" cu Hajduk va pleca şi el, iar jucătorii, care nu duc lipsă de oferte, o vor apuca, la rândul lor, care-ncotro, cât de curând.

În aceste condiţii, deplasarea de la Split este mai degrabă o corvoadă pentru vicecampionii României. "Voi pleca. În general sunt un om optimist şi cred foarte mult în echipa pe care o conduc, dar în această situaţie e greu, pentru că Hajduk e o formaţie bună. În ultima discuţie cu domnul Bucşaru am decis să rămân doar pentru aceste două meciuri şi apoi să părăsesc echipa. Am vorbit cu o parte din jucători, sunt foarte supărat pentru ceea ce se întâmplă, mai ales că am venit anul trecut cu optimism şi am avut rezultate bune la această echipă, care are ceva special. E surprinzător că se întâmplă aşa ceva, nu mă aşteptam. Nu ştiu ce se va întâmpla cu echipa mai departe, dar din ce am vorbit cu domnul Bucşaru am înţeles că vor pleca mulţi jucători şi va încerca să supravieţuiască până la finalul sezonului, şi poate atunci se va desfiinţa.

În fotbal, lucrurile se schimbă repede, e greu să motivezi jucătorii, cel mai important a fost spiritul echipei şi aceşti jucători pe care pot spune că-i iubesc", a declarat tehnicianul ialomiţenilor, Ronny Levy, la plecarea spre Croaţia. "Va fi o deplasare grea. Ne afectează problemele de la club, se vede din rezultatele noastre că moralul nostru este scăzut, nu mai dăm acelaşi randament. Nu se gândea nimeni că vom ajunge

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 7 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 7 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 7 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 7 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 8 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°