Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă nu s-a retras, dar Trupa "Scorpions" se gândeşte deja să revină cu un concert la Cupa Mondială din Brazilia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 iunie 2012 ·

Fanii trupei "Scorpions" au motiv de bucurie. Membrii formaţiei rock au anunţat că se gândesc la un concert de revenire la Cupa Mondială din Brazilia, eveniment care va avea loc în 2014. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

"Am fost contactaţi pentru a cânta în deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal din 2014. Acest lucru nu este confirmat încă, însă nu cred că putem lăsa să ne scape astfel de oportunităţi", a declarat chitaristul Matthias Jabs.

"Nimeni nu a spus că după ce ne vom retrage din activitate nu vom mai urca niciodată pe scenă, pentru un singur spectacol, undeva în lume. Şi de ce nu la urma urmei? Dacă cineva ne vrea cu disperare, atunci OK, ne va avea. Se mai poate întâmpla să ne şi plictisim teribil de statul acasă şi să ne dăm telefoane şi să o punem de câteva concerte. Turneele intense, pe care le susţinem de decenii, se încheie însă la 15 decembrie"

Formaţia Scorpions urmează să se retragă din activitate printr-un concert organizat în luna decembrie, în Germania.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum 42 minute
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Adolescente internate la Psihiatrie, bătute de un asistent medical. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Ziare.com acum 29 minute
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, angajat ca asistent medical la un spital din Târgovişte a fost reţinut de oamenii legii, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 23 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

CFR Cluj și-a prezentat oficial noul antrenor

HotNews acum 29 minute
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia. Dan PetrescuFo

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum o ora
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°