Jake Gallagher, un tânăr în vârstă de 16 ani, din Marea Britanie, a murit după ce a suferit un infarct, în timp ce se juca pe un Xbox, scrie Daily Mail. Medicii au reuşit să îl resusciteze, însă tânărul a intrat în moarte cerebrală şi a decedat după două zile. Suferea de o boală de inimă care nu îi fusese diagnosticată până atunci. Sursa: dailymail.co.uk
Britanicul a murit după ce s-a agitat prea mult în ce juca jocul preferat. Doctorii au descoperit că acesta suferea de sindromul morţii subite cauzate de aritmie, o boală care afectează persoanele tinere, aparent sănătoase, care nu au fost diagnosticate cu afecţiuni ale inimii. Cantitatea de adrenalină eliberată în sânge, în timpul stării de agitaţie, i-a fost fatală tânărului, este de părere unul din medici.
Paramedicii au reuşit să îl resusciteze pe băiat, însă din pricina lipsei de oxigen din creier, acesta a intrat în moarte cerebrală şi, după două zile în care a fost conectat la aparate, a fost declarat decesul.
Adolescentul suferea şi de sindromul Asperger, însă din cauza faptului că printre analizele pe care acesta le-a făcut nu se numărau şi cele pentru inmă, boala sa a trecut neobservată.
După tragicul eveniment, mama băiatului s-a înscris într-o organizaţie caritabilă, care are scopul de presa guvernul să declare obligatorii investigaţiile medicale pentru inimă, în cazul tinerilor.
Sindromul morţii subite cauzate de aritmie omoară anual aproape 4000 de tineri, conform sads.org. Boala este genetică, şansele ca un copil al cărui părinte suferă de această afecţiune să o moştenească fiind de 50%.
În urmă cu patru ani, o adolescentă din Marea Britanie a murit din cauza aceleiaşi boli, la scurt timp după ce prietenul ei a sărutat-o pentru prima dată.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:INTERVIU. Ion Cristoiu: "Aducerea lui Omar Hayssam e rezultatul unor negocieri secret