Traian Băsescu îl ţine în sala de aşteptare pe ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs Van Bonzel, de mai bine de trei luni. Diplomatul batav nu a fost primit, până acum, să-i prezinte documentele de acreditare preşedintelui român.

Este un şantaj ordinar, un comportament inadmisibil în politica internaţională!, au ţâpurit inamicii tradiţionali ai lui Traian Băsescu. Bine le face olandezilor, să nu ne mai pună ei beţe-n roate la intrarea Schengen!, au jubilat fanii preşedintelui. Ambele tabere pornesc de la o bănuială: aceea că amânarea primirii lui Van Bonzel la Cotroceni se află în strânsă legătură cu refuzul Olandei de a accepta intrarea României în Spaţiul Schengen.

Probabil că este o supoziţie corectă. Probabil! Dar fanatismul politic îi face pe combatanţii ambelor tabere să renunţe la orice îndoială şi, printr-o alchimie uluitoare, să transforme bănuiala în certitudine. Din acest punct însă, lucrurile se despart iremediabil. Susţinătorii lui Băsescu găsesc virtuţi diplomatice atitudinii acestuia: îi strânge cu uşa ca să obţină un avantaj pentru România; ce, să ne tot dăm chiloţii jos în faţa lor?! Activiştii anti-Băsescu invocă riscurile pe care le presupune o atitudine de forţă: în loc să ne facem prieteni, ne facem duşmani; vom ajunge ciumaţii Europei!

Dumnezeu ştie cum e mai bine. Pe de o parte, nu strică să ne mai încordăm şi noi muşchii din când în când, să înţeleagă partenerii noştri europeni că nu suntem mămăligă cu ochi. Pe de altă parte, trebuie să avem grijă să nu depăşim limita bădărăniei.

Traian Băsescu nu a oferit până acum vreo explicaţie despre ţinerea pe tuşă a ambasadorului olandez. Dar şi când o va face, ne putem aştepta la un răspuns direct sau la o frază meşteşugită, de genul celei din finala prezidenţială. Întru aducere aminte: „Nu l-am lovit pe copil nici cu palma în figură, nici cu pumnul în plex". Gândiţi-v