Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri pentru Guvern. Isteria informaţiilor pe surse: 4 vicepremieri

Publicat in Ziua Veche, luni 17 decembrie 2012 ·

Presa din România, în special televiziunile de ştiri, se întrec în informaţii pe surse privind componenţa noului Guivern. Isteria e în toi: patru vicepremieri: PSD, UNPR, PNL şi ţiganii.

În studiouri şi în redacţii se fac şi se desfac cabinete de miniştri de mai bine de trei ore, deşi negocierile sunt în toi, iar premierul desemnat candididat, Victor Ponta, a afirmat că de abia joi va prezenta formula finală a Executivului. Intră sau nu intră UDMR la guvernare? Dragnea, Iliescu, PC şi PNL spun că NU. În schimb, Victor Ponta ar vrea să intre. Se schimbă, atunci, articolul 1 din Constituţie, privind caracterul unitar, naţional şi indivizibil? Nimeni nu ştie, dar fiecare îşi dă cu părerea.

Pe surse, Mediafax, care pretinde că citează surse din USL, susţine că noul Guvern condus de Victor Ponta va avea patru vicepremieri: Liviu Dragnea (PSD), Daniel Chiţoiu (PNL), Gabriel Oprea (UNPR) şi Nicolae Păun (minorităţi naţionale), acesta din urmă va conduce şi Ministerul pentru Minorităţi (?)

Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu va deţine poziţia de vicepremier din partea liberalilor în viitorul guvern al USL, iar Ministerul Apărării va fi preluat de ACS (alianţa formată de PSD cu UNPR), probabil pentru liderul UNPR, Gabriel Oprea, ar mai fi declarat luni surse politice.

În schimb, sursele Antena 3 susţin că la Ministerul Apărării va Mirea Duşa (PSD), iar la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe (PNL).

Realitatea TV rămâne, deocamdată, în a prezenta varianta Mediafax. În schimb, România Tv precizează că, de exemplu, la Ministerul Apărării urmează să se aleagă între Gabriale Oprea şi Sorin Frunzăverde. Chiar şi aşa, Gabriel Oprea, în calitate de “vicepremier”, ar urma să coordoneze toate structurile guvernamentale cu atribuţii în domeniul ordinii publice, securităţii şi apărării naţionale.

Presa din România, în special televiziunil

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 4 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 8 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 10 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 8 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 11 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°