Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poluarea face ravagii

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

Statul în care preşedintele SUA, George W. Bush, deţine o impresionantă proprietate – ferma de la Crawford – se află pe lista celor mai poluate şi poluante zone din întreaga lume.

Statul în care preşedintele SUA, George W. Bush, deţine o impresionantă proprietate – ferma de la Crawford – se află pe lista celor mai poluate şi poluante zone din întreaga lume.

Texasul produce mai mult dioxid de carbon decît majoritatea ţărilor lumii, scrie, în ediţia de săptămîna aceasta, revista americană Newsweek. Fiind pe locul al 48-lea în topul celor mai populate zone din lume (alături de Coreea de Nord şi Ghana), acest stat american este unul dintre cele mai industrializate regiuni nu doar din America de Nord, dar, mai ales, din lumea-ntreagă. În 2003, Texasul a fost al şaptelea cel mai mare poluator cu CO2 de pe Glob. Cu toate acestea, nici autorităţile, nici industriaşii nu par să se sinchisească din cauza statisticilor alarmante, comentează editorialistul de la Newsweek.

În acest stat se regăsesc cîteva dintre cele mai importante valori economice ale Americii – Texasul este liderul incontestabil al producătorilor de energie, "are cele mai multe cirezi de vite (care produc metan, unul dintre gazele cu efect de seră) şi cele mai multe rafinării decît oricare alt stat american, este practic centrala electrică a SUA, pompa de gaz şi producătorul numărul unu al cărnii de vită". Un studiu dat publicităţii de cercetătorii japonezi anul trecut arăta că pentru producţia unui singur kilogram de carne de vită se obţine mai mult dioxid de carbon decît cantitatea de emisii de CO2 rezultate în urma condusului unui autoturism timp de trei ore. Poluatorii din industria petrochimică texană şi agricultură nu sînt însă singurii vinovaţi de "amprenta" ruşinoasă a emisiilor mult prea ridicate de CO2, scrie Newsweek. Lor li se alătură cei aproximativ 23,5 milioane de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 59 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 29 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BREAKING Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari

G4Media acum 42 minute
Zeci de angajați din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan în fața Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, a declarat pentru G4Media.ro că angajații cer salarii mai mari și declară că s

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 17 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°