Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend culinar la Târgul produselor tradiţionale din Piatra Neamţ

Publicat in Adevarul, joi 20 octombrie 2011 ·

Nemţenii care trec în aceste zile prin Piaţa Centrală pot degusta delicatese de toamnă produse în Maramureş sau în Bucovina. Ediţia din acest an a Târgului produselor tradiţionale „Cămara" este organizată pe platoul din faţa celei mai mari pieţe a oraşului, până duminică, 23 octombrie.

Peste 20 de producători din Neamţ şi din judeţele învecinate îşi vor etala mărfurile de sezon.

„În zona centrală va fi amplasat un stand organizat de o firmă de profil din Suceava unde vor fi făcuţi un berbecuţ şi un viţel la proţap. Tot acolo va fi şi o mustărie de unde oamenii vor putea cumpăra la pahar licoarea dulce preparată pe loc din struguri", spune Eduard Mihai Andrieş, consultant la Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, unul din cei trei organizatori ai târgului.

La manifestare au fost invitaţi mici producători din Maramureş, Bistrişa Năsăud, Suceava (Rădăuţi, Gura Humorului), Argeş, Bacău şi Braşov (Bran). Mărfurile expuse vor axate pe produse şi preparate din carne, respectiv brânzeturi, iar mare parte dintre acestea vor fi inedite pentru gusturile culinare ale nemţenilor.

„Clienţii vor putea cumpăra brânză de burduf, caşcaval afumat în rumeguş de brad sau în coajă de copac, pastramă haiducească, tobă, jambon sau cârnaţi de casă. Oferta e cu atât mai tentantă cu cât vorbim de produse tradiţionale atestate şi recunoscute oficial", mai spune reprezentantul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Neamţ.

Brânză de Bucovina şi pălincă de Bistriţa

Târgul de produse tradiţionale se anunţă mai degrabă un festin gastronomic fiind gândit ca o oportunitate de a serba Ziua Recoltei. Organizatorii spun că manifestarea nu este destinată aprovizionării en gros, ci are rolul de a delecta clienţii cu produse mai greu de găsit în comerţ.

„Anul trecut am testat mai multe preparate din carne de porc de la un producător din Suceava. Am ţinut apoi legăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 12 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 10 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 9 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 7 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°