Stie toata lumea ca, desi a fost оnca de la nastere unul dintre cele mai puternice partide romanesti – dovada fiind cei 11 ani din ultimii 15 оn care, sub diverse forme si denumiri, s-a aflat la guvernare – PSD a fost privit, si nu doar pe plan intern, ca un continuator nu doar al culturii institutionale mostenite de la fostul partid comunist, ci si, mai rau, al practicilor specifice acesteia. Motivul, invocat adeseori, era acela ca liderul acestui partid, Ion Iliescu, fost aparatcik marginalizat al regimului Ceausescu, nu poate face diferenta bersteiniana dintre comunism si social-democratie, mizand оn continuare pe o organizare partidista de tip sultanist, оn care o oligarhie gerontocratica, supusa unui lider absolut, face si desface tot ce misca оn interiorul organizatiei. Acestui motiv i-au fost adaugate de-a lungul timpului altele, ceea ce a determinat ca PSD sa intre foarte tarziu оn clubul social-democrat european, si asta numai printr-un artificiu, acela al оnghitirii partidului istoric al lui Sergiu Cunescu, PSDR, care era deja membru, alaturi de PD, al Internationalei Socialiste. Odata intrati оnsa, pesedistii au si оnceput sa se creada europeni, sa pozeze ca atare la fiecare plimbare pe la Bruxelles, dar promovand, оn tara, aceleasi politici si aceiasi oameni facuti dupa chipul si asemanarea tatucului suprem. Unii dintre acestia sunt bine-mersi si acum, terorizand, la propriu, organizatiile locale ale acestui partid, prin comportamentul de vechil pe care l-au оnvatat оntr-un trecut dupa care sunt nostalgici. Exista оn PSD, fara dubiu, si oameni de calitate, rataciti ideologic, precum se оntampla si pe la celelalte partide romanesti. Problema este ca situarea partidelor romanesti nu este una doctrinara, ci una bazata pe interese, de cele mai multe ori personale. Asa оncat, declaratiile recente ale lui Adrian Severin, venite ca repli