Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O etapă cu potenţial

Publicat in Dilema Veche, vineri 23 iulie 2004 ·

Ce s-a mai schimbat de la mai vechile numere despre turism încoace? Cred că am depăşit faza, caracteristică începutului anilor '90, în care clientul, în voia capricioasă a personalului hotelier, nu putea decît să se plîngă disperat de igrasia din cameră, apa care curge şi porţiile de mîncare mici şi alterate. Poate că mai există şi condiţii de felul acela (aproape generalizate în vremurile de tristă amintire, pe care vrem să le uităm), în cazul hotelurilor nerenovate şi al biletelor ieftine, dar cred, totuşi, că acum problemele se pun în mod diferit. Clientul structurilor turistice se apropie, tot mai mult, de postura "stăpînul nostru", măcar prin faptul că ştie mai bine ce şi cum să ceară şi, dacă nu-i convine ceva, ştie ce şi unde să se plîngă. Dar nu din stricta perspectivă a consumatorului ne-am propus să abordăm turismul în acest număr, ci privit mai larg, ca fenomen să-i zicem naţional. Ne referim aici la turismul intern, din România. După statistici, numărul de turişti, atît interni cît şi externi, din ultimii ani a scăzut destul de mult.

Pe de altă parte, privatizarea principalelor structuri turistice s-a produs şi aşteptăm transformări şi profituri vizibile. Paralel cu dezvoltarea complexelor hoteliere a reuşit să înflorească, în ultimii ani, şi o reţea de pensiuni rurale şi agroturistice, iniţiative private lăudabile şi posibile promotoare ale unui nou tip de turism: ecologic, şi cu respect pentru mediul înconjurător, pe care nu-şi propune să-l epuizeze, ci să-l conserve. Dar şi cultural, într-o accepţie lărgită, care să includă cunoaşterea vestigiilor din zonele înconjurătoare, dar şi programe de divertisment care să-ţi împărtăşească, implicit, din spiritul locului. Despre posibilitatea promovării unui asemenea tip de turism în România, o ţară cu potenţial, în opinia specialiştilor, se poate discuta. Şi despre trecerea la o nouă etapă şi în cee

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°