(Cădeau crestele cocoşilor...)
Toamna, mi-am zis, iată!, s-a instaurat: imperiu perfid, avid de bucurii devastatoare. Nu stătusem degeaba, lucrasem ca un diavol, pe brînci, direct şi cu intermediari abili, urmăriţi de Interpol, împrăştiasem întruna zvonul zăpăcitor, căutasem tenace să-l pribegesc printre ceilalţi, cu aproape două luni mai devreme, riscînd să fiu considerat diliu, arestat al domiciliu (de ce nu?) pentru corupţie meteorologică, impudoare lirică în public, terorism estival, trafic de temperaturi interzise la umbră, la sol, la subsol. Tăifăsuisem subversiv cu pensionarii jucători de table şi dame, mituisem poştaşii să bage scrisori, cu adresantul necunoscut, în cutiile blindate ale blocurilor, anunţînd în fiece apartament situaţiunea anormală: toamna!!! Afară se topeau untos, frişcant, acoperişurile caselor, într-o căldură groasă, înecăcioasă, de untdelemn încins pe carton gudronat şi ţiglă ţiuită de raze lente. Se încleiau zidurile, cărămidă în cărămidă, precum zahărul ars, verandele curgeau la deal, hîrbuind glastre văduvite de flori maşcate-n iubiri licenţioase. Cădeau crestele cocoşilor, danturile dulăilor, potcoavele cailor ajunşi în centrul urbei, la piaţă, cu tomate tîrîte clandestin întru enervarea demnităţilor, onoarei, e-he-hei!!! O porcină se prăbuşi, guiţînd şi totodată solfegiind, la eternul conovăţ. Fu îngropată pe-ascuns, în coşciug metalic, ermetic, ca să nu tulbure olfacţia sentimentală a nimăruia...
(Cădeau crestele cocoşilor...)
Toamna, mi-am zis, iată!, s-a instaurat: imperiu perfid, avid de bucurii devastatoare. Nu stătusem degeaba, lucrasem ca un diavol, pe brînci, direct şi cu intermediari abili, urmăriţi de Interpol, împrăştiasem întruna zvonul zăpăcitor, căutasem tenace să-l pribegesc printre ceilalţi, cu aproape două luni mai devreme, riscînd să fiu considerat diliu, arestat al domiciliu (