Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii şi superstiţii de Sânziene!

Publicat in Adevarul, vineri 24 iunie 2011 ·

Printre datinile moştenite din moşi strămoşi se numără şi Drăgaica, obicei care se practică de Sărbătoarea Sânzienelor. Există un ritual cu caracter de spectacol, axat pe joc, care se practică de tinere din localităţile teleormănene.

În seria manifestărilor populare de vară se înscrie un obicei denumit Drăgaica, care se desfăşoară în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene. Drăgaica este născută dintr-un străvechi cult al Soarelui şi este asociată cu o mare sărbătoare creştină, Naşterea Sfântului Iona Botezătorul. Această sărbătoare este închinată coacerii grâului. De asemenea, bătrânii spun că în această zi se pot aduna plante de leac din păduri, care vindecă bolile. „Obiceiurile din nopatea de sânziene dovedesc conservatorisumul fantastic al tradiţiei româneşti, cu mult mai veche decât istoria. De la geto-daci, Sintienele au pătruns în mitofolclorul nostru, sub numele de Sânziene, Frumoase, Minunate, Drăgăici”, explică Iuliana Cârnaru, purtător de cuvânt al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Teleorman.

Cea mai tânără şi frumoasă fată este Drăgaica

Obiceiul de Drăgaică se păstrează de sute de ani în localităţi precum Ţigăneşti, Izvoarele, Ştorobăneasa, Zimnicele şi se ţine pentru a apăra culturile agricole de grindină, coropişniţe şi viermi. Drăgaicele sunt îmbrăcate în cămăşi cusute, poartă batice şi şorţuri, brăţări şi alte obiecte de podoabă. „Una dintre fate este «regina holdelor», «stăpâna surorilor». Ea pune la cale Drăgaica, adună ceata la ea acasă cu vreo trei săptămâni înainte de Sânziene. Personajele principale ale acestui obicei sunt mireasa, băieţoiul, 4-6 însoţitoare. Mireasa se îmbracă în mireasă, băieţoiul are pe cap o căciulă ornată cu mărgele şi hurmuz, la brâu înfiptă o batistă albă şi în mână ţine o sabie”, a mai spus Iuliana Cârnaru. Astăzi, fetele merg pe câmpuri, culeg fl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 32 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 56 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°