Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: «Nivelul Stelei este de Liga Europa»

Publicat in Click, joi 3 octombrie 2013 ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, le-a transmis, miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată jucătorilor, antrenorilor şi fanilor Stelei, că este alături de ei după înfrângerile cu Schalke 04 şi Chelsea Londra din Liga Campionilor, dar consideră că valoarea campioanei României este de Liga Europa.

"E uşor să arunci cu pietre şi să distrugi, e infinit mai greu să fii pozitiv şi să construieşti, să accepţi că ai atins un anumit nivel, dar că a fi în elită este cu totul altceva. Oricum, aşa cum a fost cazul şi până acum, şi în continuare, FRF şi preşedintele ei o să vă fie alături şi o să vă sprijine în limita competenţelor şi atribuţiilor. Mult succes în continuare! Calificarea în primăvara UEFA Europa League este posibilă, ba chiar realizabilă, corespunzând, după părerea mea, nivelului european al Stelei. Şi nu ar putea exista o altă oportunitate mai potrivită decât proximele două meciuri cu FC Basel", se arată în scrisoarea deschisă a lui Mircea Sandu, postată pe site-ul oficial al FRF.

Sandu a afirmat că formaţiile româneşti de club, dar şi prima reprezentativă, reuşesc să obţină rezultate bune contra echipelor mari doar conjunctural. "Este - sau ar trebui să fie - evident că, atât la nivelul echipelor naţionale, cât şi la cel al formaţiilor de club, izbutim să obţinem succese de aplaudat şi de respectat mai degrabă conjunctural decât ca expresie a superiorităţii şi a capacităţii de a ne lupta de la egal la egal pe termen lung, fie că vorbim despre Olanda sau despre Ajax sau Chelsea", a completat Sandu.

Şeful federaţiei îndeamnă la realism, afirmând că nu au existat dubii cu privire la echipele ce vor obţine "în mod normal" calificarea din Grupa E, Chelsea şi Schalke 04. "Mă pronunţ cu fermitate în favoarea respectării muncii antrenorilor şi jucătorilor, precum şi în cea a recunoaşterii meritelor şi a izbânzilor. Dar, pe de altă parte, fie şi part

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 27 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°