Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice apropiate de mediile climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice în zona de munte, în nord-vest, precum şi în dealurile subcarpatice, transmite Mediafax.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade, mai coborâte în depresiuni, până la 7 grade.
La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29 - 30 de grade, iar cea minimă de 16 - 18 grade.