Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ea e noua vedetă a sprintului românesc: "De frică mi-a plăcut viteza"!

Publicat in Pro Sport, luni 18 iulie 2011 ·

Andreea Ogrăzeanu (21 de ani, foto), noua vedetă a sprintuluiromânesc, a luat aurul în proba de 100 m a CE de tineret de laOstrava (11,65).

Dialogul cu atleta de 21 de ani se poartă prin intermediultelefonului Estherei Petre, cea mai bună prietenă a sa… "sis" cumîşi spun cele două.

"Să nu crezi că stăm la vreun hotel. Stăm la un cămin dintr-uncampus universitar. N-avem nici măcar telefon în cameră", demareazăconvorbirea Andreea. Primeşte felicitările şi se scufundăinstantaneu în lada cu amintiri a copilăriei afundate sub bitumulterenurilor de sport din Alexandria natală. "De mică mi-a plăcutviteza, ţin minte şi acum că o ţineam non-stop într-o fugă! Parcăaveam jăratec sub tălpi, iar pe la 11 ani, când jucam la şcoalăhandbal cu fetele, m-a văzut antrenoarea mea, Cristina Manea, şi,încet-încet, am început să iau startul la concursurile judeţene",menţine ritmul Ogrăzeanu.

Recordul României pe 100 m (Ionela Tîrlea, 11,30 - 1999) se clatinădin toate încheieturile după evoluţiile Andreei din 2011. Cu unfizic impresionant, eleva Cristinei Manea s-a lăsat urmărită cubinoclul şi de adversarele din finala de la Ostrava. "Concentrareaa fost maximă, la fel ca în toate cursele la care mă aliniez, şinici nu am timp să mă gândesc la ceva pe cei 100 m. Dacă tot ne-aucazat organizatorii în cea mai proastă aripă a căminului în care amstat, de ce să nu le bat? Că tot au stat în camerele bune",glumeşte Andreea. Ce urmează: "Să-mi îmbunătăţesc timpii şi săajung la Olimpiadă!"

Andreea Ogrăzeanu (21 de ani, foto), noua vedetă a sprintuluiromânesc, a luat aurul în proba de 100 m a CE de tineret de laOstrava (11,65).

Dialogul cu atleta de 21 de ani se poartă prin intermediultelefonului Estherei Petre, cea mai bună prietenă a sa… "sis" cumîşi spun cele două.

"Să nu crezi că stăm la vreun hotel. Stăm la un cămin dintr-uncampus un

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 25 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 57 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 24 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 34 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 34 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 51 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°