Preşedintele Traian Băsescu a susţinut ieri la plecarea la summit-ul informal al UE că România sprijină consolidarea fiscală (consacrată de Pactul fiscal care limitează datoria şi deficitul publice) şi creşterea economică în Uniune, dar măsurile luate în această ultimă direcţie nu trebuie să afecteze fondurile structurale.
Preşedintele nu a dat detalii în legătură cu problema pe care a exprimat-o în treacăt, anume că fondurile structurale ale României (19,6 mld. euro între 2007-2013, din care România a atras, efectiv, doar 1,2 mld. euro) o să fie afectate de măsurile ce vor fi luate pentru stimularea creşterii economice în UE. Dar simplul fapt că a evocat această problemă arată că ea există.
Ceea ce urma să se discute aseară la summit-ul UE era culegerea unor propuneri de măsuri de creştere economică care să le acompanieze pe cele de consolidare fiscală (care presupun, până la urmă, reduceri dureroase de cheltuieli publice). Măsurile de stimulare a creşterii presupun noi cheltuieli. De unde bani pentru acestea?
Nu sunt puţini aceia care s-au uitat, în ultimele luni, la fondurile structurale ale UE necheltuite, iar aici România este campioană. Şi nu sunt puţini liderii Uniunii care, pentru viitorul exerciţiu financiar, 2014-2020, cer reducerea contribuţiilor statelor la bugetul Uniunii, lucru care va afecta direct volumul fondurilor structurale care merg, cu precădere, către ţările mai sărace ale Uniunii, scopul lor fiind acela de a reduce decalajele de dezvoltare şi de nivel de trai.
Proiectul Comisiei Europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020 prevede venituri de 1.025 mld. euro. Olanda, Germania Austria sau Suedia cer reducerea acestei sume cu cel puţin 100 mld. euro, iar diferenţa să fie folosită în plan intern pentru dezvoltarea economică. Olanda a cerut chiar ca alocarea fondurilor structurale să se facă în funcţie de capacitat
