Anul acesta ca şi anul trecut, Gaudeamus a fost scena unui număr năucitor de lansări de cărţi, de la romane, româneşti sau în traducere, la volume despre ori pentru copii; printre aceste lansări, reeditarea, la Paralela 45, a unor importante lucrări de istorie sau teorie literară (Conceptul modern de poezie, a lui Matei Călinescu, de pildă) a trecut aproape insesizabil.
Publicarea, după 21 de ani, a ediţiei a doua din G. Călinescu şi "complexele" literaturii române, a criticului Mircea Martin, e un moment important în istoria noastră culturală. "Urma ei în spaţiul public", spune Martin însuşi în Argumentul acestei ediţii, "părea să se fi pierdut" încă de acum 10 ani; acum, e, printre literaţi chiar, o fantomă citată, dar greu reperabilă în fapt. Ar fi trebuit, aflăm din cronicile de la prima apariţie, să existe şi un al doilea volum, care să se ocupe de raportul specificităţii naţionale cu universalitatea (prima parte - şi ultima pînă acum - avînd în centru "sensul tradiţiei" la G. Călinescu). Mircea Martin nu şi-a continuat proiectul, iar volumul de la Paralela 45 este o reluare a cărţii publicate în 1981, cuprinzînd însă şi pasajele căzute atunci la cenzură.
O carte precum G. Călinescu şi "complexele" literaturii române poate fi abordată, în principiu, din două unghiuri - cel al contextului strict al apariţiei sale celei dintîi (distanţele pe care le ia faţă de protocronism, încercarea pe care o face de a privi din alt punct, lipsit de tentaţia idealizării, tradiţia) sau cel al textului propriu-zis, al actualităţii sale, fără a face continuu cu ochiul spre trecut. Cea mai adecvată perspectivă - şi cea care ar intra cel mai bine în rezonanţă cu modul echilibrat în care Mircea Martin îşi construieşte cartea - ar fi totuşi una de mijloc, care să ţină seama de raportările sale constante la ideologia vremii (să zicem, în sensul neutru al termenul
