Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota de plată a crizei politice vine la toamnă

Publicat in Capital, luni 13 august 2012 ·

De decizia pe care o va lua Curtea Constituțională pe 31 august depinde modul în care va evolua economia în următoarea perioadă. Oricum, loviturile deja încasate se simt tot mai puternic.

Este foarte posibil ca la sfârșitul acestei luni CCR să decidă că referendumul din 29 iulie este invalid. Și, în consecință, că președintele Traian Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni. Asta nu va însemna, însă, nici pe departe că tensiunile politice se vor sfârși. În varianta „liniștită“, ne așteaptă, în noiembrie, alegeri parlamentare. Iar ambele tabere nu au niciun motiv ca, în cele două luni rămase, să suspende ostilitățile. În scenariul ofensiv, încercarea de demitere a șefului statului ar putea continua – un nou referendum (însoțit sau nu de o nouă suspendare) sau acuzarea lui de înaltă trădare, ceea ce echivalează cu suspendarea lui până ce ÎICCJ îl va declara vinovat sau nu. Totul cu scandalul de rigoare.

O altă decizie, mai puțin probabilă, ar fi validarea scrutinului de la sfârșitul lui iulie. Ceea ce înseamnă alegeri prezidențiale anticipate (organizate, cel mai probabil, în același timp cu parlamentarele). Cu alte cuvinte, războiul politic se va muta pe un alt front, însă încheierea lui va fi încă departe.

Mai există și varianta în care cei nouă judecători ai Curții Constituționale nu vor reuși să ia o hotărâre privind soarta referendumul, cu două treimi din voturi, așa cum cere legea. „Nu știu ce se poate face într-o astfel de situație. Din punctul meu de vedere, ar trebui să ia o decizie, indiferent care ar fi aceasta, și în niciun caz să nu lase problema nerezolvată“, crede Laura Ștefan, expert în drept. Unii cred că în lipsa unei majorități de două treimi, decizia finală ar putea fi pasată Parlamentului. Alții, că Băsescu ar putea rămâne suspendat sine die. Nu trebuie uitat că unul dintre judecătorii CCR s-a pronunțat public pentru anula

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 27 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 30 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 55 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 14 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum o ora
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 50 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°