Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Lucrările de canalizare din cartiere sunt în grafic

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 noiembrie 2009 ·

O delegaţie a instituţiei a evaluat progresele pentru că o bună parte din finanţarea lucrărilor vine de la Banca Mondială. O delegaţie a Băncii Mondiale a fost prezentă, în cursul acestei săptămâni, la Arad pentru a verifica în ce stadiu sunt lucrările de modernizare a canalizării în zonele Gai, Bujac şi Sânicolau Mic. Banca Mondială a acordat municipiului Arad bani pentru realizarea acestor modernizări. Reprezentanţii municipalităţii susţin că reprezentanţii BM au constatat că lucrările sunt în grafic. 

„Concluziile misiunii de evaluare au fost  pozitive, experţii apreciind că implementarea proiectului respectă toate procedurile şi termenele impuse prin acordul de finanţare semnat cu Banca Mondială”, a declarat, în această dimineaţă, pentru Adevărul de Seară, Corina Drăghici, purtător de cuvânt al primăriei Arad.

Cartiere canalizate

Prin acest proiect, cele trei cartiere vor avea reţele de canalizare menajeră şi pluvială, staţii de pompare, bazine de retenţie iar toate străzile vor fi modernizate. Este vorba despre 84 de kilometri de străzi, 426,000 de metri pătraţi de carosabil şi 350,000 de metri pătraţi de trotuare.

Investiţia are o valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, din care peste 47 milioane de euro finanţate de Banca Mondială împreună cu Guvernul României şi mai bine de 23 milioane euro co-finanţare de la Primăria Municipiului Arad.

Străzile sparte din cartiere

În cartierul Sânicolau Mic, din cele  22 de străzi cuprinse în proiect, au reţea de canalizare 16. În  Gai, din 58 de străzi, 27 sunt finalizate. În Bujac au fost finalizate 50 de străzi din cele 72 cuprinse în proiect. Şantierele vor fi închise în jurul datei de 15 noiembrie, urmând să fie reluate în primăvară. Proiectul extinde reţeaua de canalizare din Arad de la aproximativ 68% în prezent, la 97%, pân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 56 minute
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum o ora
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum o ora
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

UPDATE-Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 39 minute
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Press Alert acum 55 minute
Foto: Arhivă Președintele Autorității Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marți cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ștampilă și vor avea la dispoziție o tușieră. „În ceea

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 4 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

UPDATE Percheziții Constanța Procurorul Andrei Bodean instrumentează dosarul în care sunt anchetați trei asistenți de la morgă pentru luare de mită! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Cercetările continuă în cazul celor trei asistenți suspectați de luare de mită pentru manipularea cadavrelor, respectiv îmbălsămare, toaletare, îmbrăcare şi predare către aparţinători a corpurilor persoanelor decedate în spital. Aceștia au fost reți

Funcţionari de la Medicină Legală Constanţa, acuzaţi de luare de mită. Prejudiciul total este de 4 milioane de lei

Mediafax acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a efectuat, luni, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economico-Financiare cinci percheziţii domiciliare şi la sed

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°