Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spre finală! Miami a câştigat iar cu Bulls. ”Taurii”, nou record negativ!

Publicat in Pro Sport, marți 14 mai 2013 ·

Miami Heat mai are nevoie de o singură victorie pentru a ajunge în finala Conferinţei de Est din NBA, după ce a câştigat aseară cu 88-65 meciul disputat pe terenul lui Chicago Bulls.

Bulls nu mai are benzină

În epoca ”LeBron-Wade-Bosh”, de fiecare dată când Miami Heat a pierdut primul meci într-o rundă de play-off, echipa a revenit şi s-a impus cu 4-1. Acest lucru se poate întâmpla şi în semifinala cu Chicago Bulls, după ce Heat a majorat aseară scorul la 3-1, după victoria (88-65) obţinută pe terenul ”taurilor”. A fost încă un meci dur, fizic, în care ”taurii” nu au mai putut să se bată de la egal la egal cu actuala campioană. Deşi au vrut să arate că încă sunt puternici, jucătorii lui Bulls au stabilit un nou record negativ în istoria francizei. După ce au fost conduşi cu 44-33 la pauză, ”taurii” nu au marcat decât 9 puncte în sfertul trei, cel mai slab sfert din istorie într-un meci de play-off. Iar Heat a apăsat pe acceleraţie, ducând scorul la 61-42, diferenţă care s-a menţinut, ba chiar s-a mărit până la finalul meciului. Fără Hinrich, Deng şi Rose şi cu un Noah la 50% din capacitate, Bulls nu are cum să treacă de Heat în acest moment. Mai ales că Nate Robinson nu mai este jucătorul care a creat panică în primul meci şi a adus victoria lui Bulls! Aseară, conducătorul de joc al ”taurilor” a ratat toate cele 12 aruncări încercate şi nu a marcat niciun punct în 32 de minute! Iar când LeBron James (foto dreapta) preia şefia jocului şi termină meciul cu 27 de puncte, 6 recuperări şi 7 pase decisive este greu ca o altă echipă să se poată duela cu Heat. Singura problemă a campionilor pare genunchiul lui Dwayne Wade. Superstarul lui Miami resimte dureri, la fel ca pe parcursul întregului sezon, şi a jucat aseară doar 28 de minute, terminând jocul cu 6 puncte şi 4 pase decisive. Rămâne de văzut dacă antrenorul Erik Spoelstra îl va odihni şi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 10 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 5 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°