Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remember „Drumul Kentului”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 14 februarie 2011 ·

Ofensiva anti-contrabandă şi anticorupţie declanşată de Parchet are ecouri diverse. Pentru unii reprezintă voinţa politică de a curma această stare de lucruri care ne atrage sancţiuni internaţionale. Pentru alţii nu e altceva decât o confirmare a implicării reprezentanţilor actualei puteri în activităţi ilegale şi în practicarea corupţiei pe scară largă. Fiecare parte are argumentele sale. Pentru preşedintele Băsescu, ultima poziţie este de neacceptat: ceea ce refuză opoziţia să vadă este că tocmai Guvernul, cei aflaţi la putere, au declanşat această ofensivă, chiar cu riscul de a avea pierderi colaterale. Ceilalţi spun că aceasta răfuială cu corupţia a fost amânată – semnalele fiind primite încă din urmă cu 5-6 ani – şi că ea s-a declanşat între echipele care doresc să preia conducerea la apropiatele alegeri.

Problema contrabandei cu ţigări şi a corupţiei în lanţ pe care o determină nu este nouă. Perioada cea mai „înfloritoare” a fost prin anii 1994-1995 când aproape întregul comerţ cu ţigări se baza pe resurse traficate. În prima linie a contrabandei se aflau comercianţii arabi, care stabiliseră veritabile filiere ale contrabandei: una dinspre Europa Occidentală, din Anvers şi alta din Cipru. Ţigările intrau cu vagonul, tirul sau chiar vaporul, iar societăţile care făceau importul şi datorau taxe şi impozite se desfiinţau – sau se vindeau unor cumpărători care dispăreau – a doua zi. Traficul era specializat, pe mărci sau pe producători şi la el contribuia întregul lanţ de decizie: vamă – poliţie – gardă financiară – organisme fiscale! Fiecare reţea avea oamenii săi în toate aceste instituţii, iar pilonul central devenise Garda Financiară, sub comanda generalului Florică, pe care am avut privilegiul să-l dau în vileag, prin campania de presă pe care am făcut-o atunci în „Libertatea” . Se ajunsese la aberaţia ca traficul să se bazeze pe troc: Romtehnica, prin c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 14 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°