Ofensiva anti-contrabandă şi anticorupţie declanşată de Parchet are ecouri diverse. Pentru unii reprezintă voinţa politică de a curma această stare de lucruri care ne atrage sancţiuni internaţionale. Pentru alţii nu e altceva decât o confirmare a implicării reprezentanţilor actualei puteri în activităţi ilegale şi în practicarea corupţiei pe scară largă. Fiecare parte are argumentele sale. Pentru preşedintele Băsescu, ultima poziţie este de neacceptat: ceea ce refuză opoziţia să vadă este că tocmai Guvernul, cei aflaţi la putere, au declanşat această ofensivă, chiar cu riscul de a avea pierderi colaterale. Ceilalţi spun că aceasta răfuială cu corupţia a fost amânată – semnalele fiind primite încă din urmă cu 5-6 ani – şi că ea s-a declanşat între echipele care doresc să preia conducerea la apropiatele alegeri.

Problema contrabandei cu ţigări şi a corupţiei în lanţ pe care o determină nu este nouă. Perioada cea mai „înfloritoare” a fost prin anii 1994-1995 când aproape întregul comerţ cu ţigări se baza pe resurse traficate. În prima linie a contrabandei se aflau comercianţii arabi, care stabiliseră veritabile filiere ale contrabandei: una dinspre Europa Occidentală, din Anvers şi alta din Cipru. Ţigările intrau cu vagonul, tirul sau chiar vaporul, iar societăţile care făceau importul şi datorau taxe şi impozite se desfiinţau – sau se vindeau unor cumpărători care dispăreau – a doua zi. Traficul era specializat, pe mărci sau pe producători şi la el contribuia întregul lanţ de decizie: vamă – poliţie – gardă financiară – organisme fiscale! Fiecare reţea avea oamenii săi în toate aceste instituţii, iar pilonul central devenise Garda Financiară, sub comanda generalului Florică, pe care am avut privilegiul să-l dau în vileag, prin campania de presă pe care am făcut-o atunci în „Libertatea” . Se ajunsese la aberaţia ca traficul să se bazeze pe troc: Romtehnica, prin c