Ce pot avea în comun avioanele şi muzica clasică? Oricât de ciudat ar suna, răspunsul la această întrebare este un aviator. Mai exact, vorbim de un pilot, care este şi absolvent al Academiei de Muzică. El a concertat, sâmbătă seara, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în scop caritabil, iar fondurile strânse vor ajunge la copiii cu handicap mintal sever.
Cristian Mandu este în acelaşi timp violonist şi pilot. Acesta spune că muzica şi avitaţia se împacă foarte bine mai ales când vine vorba de un eveniment umanitar.
„Tot ce se strânge va merge tot către centru şi ei vor decide ce vor face cu fondurile. Toate piesele pe care le vom cânta sunt legate de dragoste şi ceva muzică de film pentru că se desfăşoară şi TIFF-ul în acestă perioadă, coloana sonoră din filmul Parfum de femeie şi continuăm cu tema din filmul lista lui Schindler”, a declarat Cristian Mandu.
Pilotul violonist a concertat alături de pianista Ioana Mândrescu. Programul muzical a fost unul pe măsură: cei doi au cântat din operele unor compozitori de renume ca Ludwig van Beethoven, Piotr Ilici Ceaikovski sau Fritz Kreisler.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Hans Spalinger, are se ocupă de copii cu handicap mintal sever. „Ne dorim ca pe această cale să strângem fonduri pentru a continua activitatea centrului şi pentru a furniza noi linii de educaţie şi terapie copiilor cu handicap mintat sever. Acești copii nu au fost încadraţi în alte părţi datorită severităţii patologiei lor”, a declarat Ovidiu Damian, director executiv al Asociaţiei Hans Spalinger.
Cristina Toma