Dalila la care ne referim este un cal alb, nu frumoasa frizeriţă a prea somnorosului judecător Samson, a cărei foarfecă îl jefuia pe acesta nu doar de plete, ci şi de puterile miraculoase pe care le avea „implementate“ în ele. Calul Dalila este angajat cu acte în regulă la Jandarmeria Română şi beneficiază de un călăreţ aparte. De Ziua României, calul defilează păşind impunător, elegant şi disciplinat la paradă, chiar dacă, potrivit opiniei expertului pe care îl duce în spinare (unul de necontestat în echitaţie), există şi împrejurări în care comportamentul calului faţă de colaboratorii apropiaţi mai lasă de dorit. „Nu poate orice copil să se înţeleagă cu Dalila“, opinează fetiţa de zece ani, cu o bogată experienţă în ce priveşte caii, călăria şi pe Dalila, cu care s-a împrietenit atât de strâns încât au trecut împreună, la 1 decembrie, pe sub Arcul de Triumf. Fetiţa, îmbrăcată într-o sărbătorească uniformă de jandarm (pentru că e „colega“ tuturor jandarmilor din România, nu numai a celor doi, o tânără şi prietenul ei, care o încadrează pe alţi doi cai albi şi îi sunt copilului mereu aproape), dă interviuri degajate, inteligente, zâmbeşte calm şi înţelept în faţa camerelor de luat vederi. Un alt copil care s-a bucurat de o mediatizare intensă la televiziune, în acea zi, dar şi în următoarele, era mai tânăr decât „jandarmul“ de mai sus: un preşcolar frumuşel, simpatic, însoţit de o mult prea isteaţă bunică, în faţa unor echipe de filmare care nu cunoşteau copiii sau îl cunoşteau prea bine pe acesta, ca şi pe bunica lui. Pentru că bunica îi sugera, vorbă cu Publicitate vorbă, nepotului ce şi cum să răspundă la întrebările reporterilor. Jurnaliştii se amuzau teribil când puştiul spunea că vrea să „se facă“ preşedinte. „Preşedintele ţării“, preciza bunica. „Preşedintele ţării“, repeta cel mic. Apoi declara (bunica spunea şi nepotul repeta conştiincios) că gaz