Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL Iasi, in razboi cu moldovenii lui Simirad

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 14 iulie 1999 ·

•Motivul este atitudinea primiriei fata de vinzarea la preturi astronomice al spatiilor comerciale •Simirad va "piri" la Bucuresti pe liberalii ieseni

In filiala locala a Partidului National Liberal s-a dezgropat securea razboiului: dupa ce ieri viceprimarul Stefan Ungureanu si primarul Simirad s-au hotarit sa raspunda acuzatiilor care li s-au adus in Biroul Municipal PNL, acuzatii potrivit carora el ar avea o atitudine incorecta fata de investitori, Ungureanu a declarat in timpul intilnirii cu ziaristii ca cele trei personaje din conducerea locala a PNL care-i fac zile grele nu au nici macar elementarii sapte ani de acasa, printre acestia numarindu-se Florin Hozoc si Alexandru Angheluta. Ungureanu a precizat ca la viitoarele negocieri pentru spatiile scoase la licitatie de Primarie va participa doar de forma, pentru a putea semna procesul verbal de sedinta. La rindul sau, primarul Simirad a spus ca liberalii "intentioneaza sa procedeze la un adevarat jaf pe spinarea cetatenilor Iasului, dorind sa primeasca spatii cu alta destinatie preferential". El si-a amintit ca atunci cind a venit la cirma Partidului Aliantei Civice erau 40 de membri si in scurt timp a adus 4.000. "Din toti acestia, foarte putini au ajuns in PNL cu ocazia fuziunii cu PAC-ul. 100 au venit cu mine in Partidul Moldovenilor, si 3.900 ar trebui sa fie la PNL Iasi, dar nu este asa. Cei care sint in functii publice si provin din PAC, sint persecutati, ma refer la domnii Stentel si Ungureanu. Voi informa Guvernul, conducerea nationala a CDR si PNL Bucuresti de ceea ce fac liberalii la Iasi. Se razbuna pe cei din primarie care nu le dau spatiile care le doresc. Daca au bani, le pot lua legal, prin licitatie, fara nici un fel de santaj", a spus primarul.

Catalin COCA

•Motivul este atitudinea primiriei fata de vinzarea la preturi astronomice al spatiilor comerciale •Simirad v

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 42 minute
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Ministrul Afacerilor Externe: Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor Alianţei

G4Media acum o ora
Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor NATO, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, transmite Agerpres. Ea a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele me

Sfârșit violent pentru o femeie din sectorul 3 al Capitalei. A murit după ce s-a aruncat de la etaj

Ziare.com acum o ora
Printr-un apel la 112, polițiștii Secției 23 din București au fost anunțați vineri, 31 mai, că o persoană s-a aruncat de la etaj, dintr-un imobil situat în Sectorul 3. Deplasându-se la fața locului, agenții au constatat că incidentul se confirmă. Di

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 2 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Victor Cornea, eliminat în primul tur de dublu la Roland Garros

HotNews acum 54 minute
Perechea formată din românul Victor Cornea și italianul Luciano Darderi s-a oprit în runda inaugurală de dublu de la Roland Garros, după ce reușise să câștige primul set. Victor CorneaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Victor Cornea și Luciano Darde

Știri Constanța Un bărbat a fost agresat fizic după o șicanare în trafic. Constatările polițiștilor

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la un bărbat care ar fi fost agresat fizic pe bulevardul Mamaia, Compartimentul de Relații Publice al I

Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Până acum, 15 state au încheiat astfel de înţelegeri cu Ucraina

News.ro acum 12 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea Oc

Ucraina anunţă că rachetele sale au lovit un terminal petrolier din portul Kavkaz. Lovitura a făcut parte dintr-o operaţiune mai amplă, care a durat mai multe zile şi a vizat şi instalaţii energetice din Crimeea

News.ro acum 2 ore
Rachete lansate de marina ucraineană au lovit vineri un terminal petrolier din portul rusesc Kavkaz din regiunea Krasnodar, a anunţat armata ucraineană, relatează Reuters. Kievul încearcă să submineze forţele ruseşti care presează de-a lungul liniil

Donald Trump a anunţat că va face apel la verdictul pronunţat joi. Contracandidatul lui Joe Biden a fost găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare

Mediafax acum 49 minute
Trump şi-a repetat acuzaţiile potrivit cărora procesul a fost o încercare de a împiedica revenirea sa la Casa Albă şi a avertizat că acesta a arătat că niciun american nu este la adăpost de urmărirea penală motivată politic. „Dacă îmi pot face asta

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Vremea

București
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

22°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°