Cel mai căutat criminal de război din Europa, Ratko Mladici, a fost arestat joi, a anunţat preşedintele sârb Boris Tadici. Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia este acuzat de genocid şi crime împotriva umanităţii. Arestarea a avut loc pe teritoriul Serbiei.
UPDATE Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, a fost condus în faţa judecătorului sârb pentru crime de război din Belgrad, care trebuie să îi citească actul de acuzare împotriva sa, pentru rolul său în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), relatează AFP.
UPDATE Sârbii bosniaci au manifestat furie şi amărăciune după ce au aflat de arestarea comandantului lor militar în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), relatează AFP. Locuitorii din Belgrad, oraş în care Ratko Mladici este considerat de mulţi un erou, sau afişat sentimente asemănătoare.
"Serbia ne-a trădat. Îl urăsc pe preşedintele Tadic. Este dispus să dea totul pentru un strop de putere", a declarat pentru AFP Mirjana Brdar din Banja Luka.
UPDATE Ratko Mladici, într-o stare fizică "destul de proastă"
Surse de la Tribunalul special pentru crime de război din Belgrad au afirmat că fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici (69 de ani), este într-o stare fizică "destul de proastă",
Este un om "destul de palid", ceea ce demonstrează că "nu ieşea prea mult", a precizat preşedintele Comitetului sârb pentru cooperarea cu Tribunalul de la Haga, Rasim Ljajici.
"Era destul de palid, ceea ce ne spune că nu ieşea prea mult afară şi că acesta a fost unul dintre motivele fugii sale îndelungate", a precizat preşedintele Comitetului sârb pentru cooperarea cu Tribunalul de la Haga, Rasim Ljajici, pentru postul public de televiziune RTS.
UPDATE Ambasadorul rus la Alianţa Nord-Atlantică, Dmitri Rogozin, a afirmat că Ratko Mladici trebuie să fie judecat