Alegaţia potrivit căreia Traian Băsescu ar dori să conducă România în stil putinian continuă să fie vehiculată şi astăzi - afirmaţie, de fapt, jignitoare mai degrabă la adresa cetăţenilor ţării, mult mai occidentalizaţi decât populaţia rusă. De altfel, românii stabiliţi în Occident au demonstrat nu demult că pot constitui factorul decisiv în cadrul unei curse electorale. Preşedintele a fost votat într-un final de un număr considerabil de alegători indecişi - care l-au preferat nu pentru că ar fi căzut brusc în admiraţia aptitudinilor sale voievodale, ci pentru că au considerat că mai pot gira seria însuşirilor care i-au permis să se detaşeze oarecum de o clasă politică incestuoasă.

Băsescu nu este un personaj calculat şi impasibil, aşa cum este considerat Vladimir Putin. Îi plac băile de mulţime, se simte în largul său printre alegători şi pare captivat de o serie de aspecte-cheie ale procesului democratic. Nu a încurajat vreun cult al personalităţii. În plus, este prea impulsiv şi improvizezază prea mult pentru a putea fi un dictator eficient - trăsături care, deşi extrem de utile în vremuri de campanie electorală, îi pot zădărnici până la urmă dezideratul de a deveni arhitectul construcţiei democratice româneşti. A demonstrat că poate accepta şi trăi cu ostilitatea mass-media - aspect inimaginabil la Moscova, unde mediile print, electronice, audio şi video nu ar putea susţine nicicând în deplină siguranţă şi libertate că şeful statului este fie un tiran, fie unul în devenire.

Greu de crezut că un sistem autoritarist ar mai avea şanse să se impună şi să reziste în România zilelor noastre. Există prea multe centre rivale de putere, prea multe informaţii compromiţătoare şi mult prea multe animozităţi personale pentru a putea reuni numărul de personaje necesare implementării unui astfel de proiect nedemocratic. Unicul mod de a mai impune astăzi o dictatură î