Pentru mine, cea mai bună formă de călătorie într-un oraş este să nu ai absolut nici un plan şi să te pierzi, la pas, în labirintul străzilor. Să refuzi orice mijloc de transport în favoarea mersului pe jos, cu o hartă în mână şi o cameră foto atârnată de gât. Să mergi pur şi simplu, cu toate simţurile deschise, ca nişte antene de radar. Să vezi enorm şi să simţi monstruos. Să te laşi surprins - fără prejudecăţi, mânat doar de o curiozitate gurmandă - la fiecare pas de ceea ce descoperi, fie că este un palat, un parc, o cafenea sau pur şi simplu un colţ de stradă ori un personaj pitoresc. Să adulmeci aromele unice ale oraşului, să-i respiri textura atmosferei, să-i descifrezi sunetele, să-i guşti mâncărurile, să-i bei cafelele, să-i priveşti oamenii, să-i "citeşti" personajele. Să devii o parte anonimă din spectacolul metropolei. "To blend in." Să cauţi diferenţele subtile între momentele zilei, între anotimpuri, între orele cu soare şi cele cu ploaie ori între diferitele străzi şi zone. Să ignori obiectivele turistice iconice a căror celebritate a făcut înconjurul lumii de mult. Doar să mergi, să priveşti, să miroşi, să asculţi, să simţi... Să detectezi lucrurile insolite pe care locuitorii nu le mai percep de mult şi pe care turiştii normali nu au timp să le vadă.
În loc să te culci devreme seara - ca să nu ratezi micul dejun inclus în preţul de cazare - să hălăduieşti până noaptea târziu pe străzi, ca dimineaţa să te trezească timpul acelui oraş, cu ritmurile, sunetele şi cu lumina lui. Decât să-ţi bei cafeaua cum vor alţii, mai bine să stai la fereastra deschisă fumând, cu capul abia scos de sub robinetul cu apă rece. Şi decât să te irite conversaţiile matinale, politicoase şi stupide ale turiştilor, mai bine să priveşti spectacolul hipnotic al străzii... până ce nevoia unei cafele te va duce ca teleghidat în vreo cafenea savuroasă pe care ieri nu o